Alina Vasile Luni 22 mar 2010
Sursa: www.adevarul.ro
Presa internaţională scrie despre protestele din Yemen, aşteptarea eruperii unui puternic vulcan în Islanda şi închiderea unui restaurant din SUA pentru că a vândut carne de balenă. Printre alte subiecte, 10 persoane au murit în Afganistan, iar Israel continuă planurile de colonizare.
Proteste: Femeile din Yemen cer anularea unei legi care interzice căsătoria fetelor sub 17 ani
Sute de femei din Yemen s-au adunat duminică în faţa Parlamentului pentru a protesta împotriva unei legi aprobate anul trecut, prin care se stabileşte o vârstă minimă pentru căsătorie. Prin urmare, părinţii care îşi căsătoresc fiicele înaintea vârstei de 17 ani, iar băieţii înainte de 18 ani, riscă un an de închisoare sau o amendă de 500 de dolari, potrivit The National. Manifestanţii susţin că au şi o petiţie semnată de un milion de persoane, care sunt în favoarea eliminării acestei legi. "Este împotriva religiei noastre care nu prevede o vârstă pentru căsătorie. Vor să ne impună legile din vest, dar noi nu putem accepta aşa ceva", a spus o protestatară. Căsătoriile copiilor de la o vârstă fragedă sunt des întâlnite în Yemen, mai ales din cauza sărăciei.
Proteste în Yemen privind interzicerea căsătoriei fetelor sub 17 ani - Revista presei internaţionale
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhiva blog
-
▼
2010
(168)
-
▼
martie
(40)
- Atentat criminal la Moscova
- Un tribunal islamic interzice discutiile pe Twitte...
- Cornul islamic al Africii
- Extremele islamului
- Apocalipsa islamică
- Islamul - religia Jihadului (IV)
- Islamul - religia Jihadului (III)
- Islamul - religia Jihadului (II)
- Islamul, dincolo de măşti (II)
- Islamul, dincolo de măşti (I)
- Secolul XXI va fi islamic sau nu va fi deloc?
- O stafie bântuie Europa - islamul
- Irak - teocraţie islamică
- Versetele sabiei
- Proteste în Yemen privind interzicerea căsătoriei ...
- „Teroriştii palestinieni” condamnaţi la Cluj la op...
- SUA sancţionează Banca Islamică şi canalul TV Al-A...
- VIDEO Hamas: "Trebuie vărsat sânge peste tot, aces...
- Turcia indemnata de Comisia Europeana pentru Democ...
- 'Blasfemie'! Moarte jurnalistului!
- Cine sint musulmanii radicali?
- Romania este poarta terorismului islamist
- Filiera iraniana a terorii
- Marturii platite ale britanicilor din Iran
- Cum sa conceptualizam jihadul?
- Moartea lui Heim, 'medicul-monstru' al lagarelor n...
- Razboiul culturilor lumii
- Malaysia: prosperitate si segregare
- O Musulmanca Impotriva Sexului Cu Copii Acceptat D...
- Britanicii mananca un kebab "socant de nesanatos"
- Interzicerea voalului burqa poate sa agraveze excl...
- Femeile musulmane protesteaza impotriva separarii ...
- Pelerinajul de la Mecca-moment impresionant de pac...
- Musulmani copiindu-i pe crestini
- Islam si crestinism - diferente
- Un mic experiment cu Coranul
- Adevarul ascuns despre Profetul Mohammed-romana
- Hamas le interzice barbatilor sa lucreze in saloan...
- Pentru femeile din Irak, invazia nu a luat sfarsit
- Colonelul Gaddafi cheama la "jihad" impotriva Elve...
-
▼
martie
(40)
Blogroll
Persoane interesate
About this blog
Pentru multi, islamul are multe necunoscute. Pentru cei ce cauta sa cunoasca mai mult islamul, aici incercam sa oferim cateva informatii pentru a ptea intelege ce este islamul.
Lista mea de bloguri
-
-
Jello Shot RecipeAcum 3 ani
-
-
-
-
-
-
Pentru MarMarAcum 13 ani
-
SalafiyyahAcum 14 ani
-
ZakatAcum 15 ani
-
-
-
-
-
-
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu