Islamul, dincolo de măşti (II)

Sursa: Ziarul de Mureş

În mai puţin de patru ani, teroriştii musulmani au lovit capitalele a trei dintre cele mai importante state occidentale - Statele Unite, Spania şi Marea Britanie. Deşi atacatorii au declarat de fiecare dată că au acţionat în numele islamului, nenumăraţi oficiali politici, academicieni sau analişti mass-media continuă să repete că militanţii respectivi nu sunt reprezentativi pentru "adevăratul islam", şi că motivaţiile lor sunt politice, militare sau, pur şi simplu, rezultatul fanatismului. Asemenea poziţii ignoră că fundamentalismul, extremismul şi terorismul sunt înscrise în inima mesajului teologic al islamului, al cărui scop ultim este instaurarea prin forţă a califatului mondial. Pe parcursul mai multor numere, vom prezenta o radiografie a islamului care demonstrează că violenţa teroriştilor este hrănită de învăţăturile Coranului.

Imediat după ce s-a aflat că atentatele de la Londra au fost opera a patru cetăţeni britanici de origine pakistaneză, ministrul de interne, Charles Clarke, s-a declarat şocat de rezultatele anchetei Scotland Yard. Înaltul oficial trebuie să fi ştiut însă că misiunea kamikaze a militanţilor islamici s-a născut pe terenul fertil al propagandei fundamentaliste musulmane desfăşurată pe teritoriul britanic. Cu doar câteva luni înainte de atacurile din 7 iulie, într-o predică rostită în cartierul londonez East Eand, clericul Omar Bakri justifica politic şi teologic în faţa unui grup de tineri musulmani lansarea unor lovituri kamikaze împotriva Marii Britanii: “Atacatorii sinucigaşi au asigurat un loc în paradis. Astfel de operaţiuni sunt de auto-sacrificiu. Un exemplu ar fi prăbuşirea unui avion peste 10 Downing Street (reşedinţa premierului britanic, n.n.). Trebuie să luptaţi pentru calea lui Allah, de dragul lui Allah, să ucideţi primii şi să fiţi ucişi…Britanicii spun că suntem terorişti. Ei sunt, de asemenea, terorişti în Irak. Terorismul este legea secolului 21. Este legitim… Noi nu facem nici o deosebire între civili şi non-civili, între inocenţi şi vinovaţi, ci doar între musulmani şi necredincioşi. Viaţa unui necredincios nu are nici o valoare, nici o sfinţenie.”

Discursuri explozive

În ultimii ani, predici la fel de incendiare şi apeluri la jihad au fost rostite şi de alţi lideri islamişti, precum Imram Waheed, reprezentantul londonez al Hizb ut-Tahrir, grupare al cărei ţel este stabilirea unui califat mondial; şeicul Omar Mahmoud Othman abu Omar, alias Abu Qatada, care a chemat în mod deschis la distrugerea Statelor Unite şi a aliaţilor săi arabi; Abu Hamza al-Masri, imamul moscheii din Finsbury Park, împotriva căruia au fost formulate 16 acuzaţii, printre care incitare la uciderea non-musulmanilor. Clericul Abu Hamza a devenit celebru după ce a afirmat că explozia navetei spaţiale americane Columbia, în februarie 2003, a fost pedeapsa lui Allah pentru că la bordul aparatului se aflau astronauţi creştini, evrei şi hinduşi. Apogeul instigărilor a fost atins atunci când Anjem Choudary, purtătorul de cuvânt al grupului Al-Muhajiroun, a avertizat că ” nici eu, nici serviciile britanice, nici guvernul nu pot face nimic pentru a stopa un atac în această ţară. MI5 sau MI6 nu pot face nimic pentru a opri al-Qaeda să bombardeze Londra.”

Asasini din convingere

Din păcate, această retorică intolerantă a dat roade funeste nu numai în Marea Britanie. După atentatele din 11 martie, 2004, de la Madrid - opera islamiştilor marocani -, a urmat sângerosul asasinat de la Amsterdam, căruia i-a căzut victimă cunoscutul regizor olandez Theo van Gogh, un critic constant al islamului. Comportamentul manifestat în faţa tribunalului de ucigaşul lui Van Gogh este semnificativ pentru mentalitatea extremiştilor musulmani. La audierile finale de săptămâna trecută, marocanul Mohammed Bouyeri, de 27 de ani, a declarat că îşi asumă întreaga responsabilitate pentru acţiunile sale, adăugând că a acţionat în numele religiei musulmane. După cum se ştie, la 2 septembrie, 2004, Bouyeri l-a împuşcat cu 15 gloanţe pe regizorul olandez, după care i-a tăiat gâtul şi a lipit de trupul victimei o scrisoare care includea mai multe citate din Coran. Sub privirile înmărmurite ale mamei lui van Gogh, Bouyeri a spus:”dacă aş fi eliberat într-o zi, aş proceda exact la fel. Trebuie să recunosc că nu vă compătimesc, că nu vă simt durerea…pentru că sunteţi o necredincioasă. Am acţionat din convingere, nu pentru că vă uram fiul”.

Cruciadă mondială

Potrivit unui oficial francez implicat în lupta anti-teroristă, la această oră nici o ţară europeană nu mai este ferită de pericolul reprezentat de extremiştii musulmani:” Nimic nu te poate proteja de astfel de oameni. Pentru ei toţi suntem cruciaţi, şi există o lume infinită de ameninţări.” De altfel, gruparea care a revendicat atentatele de la Londra a avertizat că următoarele ţări vizate de militanţii islamici sunt Danemarca şi Italia, dar şi “toate guvernele cruciate” care nu îşi vor retrage trupele din Irak şi Afganistan”.
Imediat după atentatele de la Londra, Italia a primit multiple ameninţări. Astfel, imamul senegalez Mamour Fall, un apropiat al lui Osama ben Laden şi care a fost deportat de guvernul de la Roma în 2003, a declarat că militanţii musulmani vor lovi teritoriul italian în cel mult şase luni, cu arme neconvenţionale. Mamour Fall a ţinut să precizeze că “este inutil ca forţele de ordine să supravegheze potenţialii atacatori din Italia…ei vor veni din Balcani, din Germania sau Franţa”.

Casa islamului şi Casa Războiului

Retorica imamului senegalez Mamour Fall este împărtăşită de un număr tot mai mare de clerici musulmani, care şi-au propus să pună în practică ceea ce ei consideră a fi una din cele mai mari obligaţii uitate ale islamului – faptul că Allah le ordonă credincioşilor să urască toate celelalte religii, moduri de viaţă, crezuri, doctrine sau credinţe care contrazic islamul. Conform acestor clerici, nimeni nu poate fi musulman dacă nu este împotriva “ kufr “(necredinţa), bid'ah (inovaţii în religie), “shirk” (politeism) şi nifaaq (ipocrizie).
Imami ca Omar Bakri, Abu Hamza sau Mamour Fall le reamintesc constant credincioşilor musulmani că, de la începuturile sale, islamul a fost ataşat ideii de Jihad, de război sfânt. Prin urmare,
datoria musulmanilor este de a-i subjuga sau distruge pe infideli – termen prin care Coranul îi desemnează pe toţi necredincioşii. Din punctul de vedere al teologiei islamice, lumea este împărţită în două regiuni: Dar al-islam(Casa islamului) – regiunea controlată de adepţii islamului, şi Dar al-Harb (Casa Războiului) – regiunile populate de necredincioşi. Coranul le porunceşte musulmanilor să lupte împotriva non-musulmanilor până la exterminarea tuturor celorlalte religii şi impunerea islamului ca fiind singura religie a lumii ( Suras 2:193 şi 8:39). Astfel, în Hadith 4:196, Mahomed spune: “Am dat ordin ca lupta să continue până ce oamenii vor spune: nimeni nu are dreptul să fie adorat, decât Allah”.

(Va urma)

Ioan BUTIURCA

Razboiul culturilor lumii

Sursa: www.9am.ro

"Ciocnirea civilizatiilor" a fost initial, in 1993, o idee pusa sub semnul intrebarii, nu o afirmatie transanta. Peste trei ani, cind un articol devine carte, semnul de intrebare dispare. Intre timp, ideea lui Samuel P. Huntington facuse inconjurul lumii de citeva ori, si e din nou actuala in contextul scandalului caricaturilor din Danemarca.

"Ipoteza mea este ca sursa fundamentala a conflictului in noua lume nu va fi, in primul rind, de natura ideologica sau economica. Diviziunile majore ale omenirii si, totodata, sursa dominanta a conflictului vor fi culturale. Statele nationale vor ramine cei mai importanti actori in relatiile internationale, dar principalele conflicte ale politicii globale vor avea loc intre natiuni si grupuri apartinind unor civilizatii diferite. Ciocnirea civilizatiilor va domina politica mondiala. Granitele dintre civilizatii vor fi granitele bataliei viitorului" - asa suna, in formularea initiala, modificata numai partial, ulterior, prin adaugarea mai multor nuante, ideea principala in jurul careia Samuel P. Huntington incerca sa demonstreze in numele caror principii se va structura geopolitica viitorului imediat.

Idei bune de fisat

Huntington spune ca, "pentru prima data in istorie, politica globala este in acelasi timp multipolara si multicivilizationala". El adauga ca echilibrul puterilor intre civilizatii este modificat, ca influenta Occidentului este intr-un relativ declin, ca civilizatiile asiatice iti extind forta economica, militara si politica; de asemenea, ca "islamul explodeaza din punct de vedere democratic, cu consecinte destabilizatoare pentru tarile musulmane si pentru vecinii acestora". Apoi, politologul american argumenteaza in sprijinul ideilor ca societati care impartasesc afinitati culturale coopereaza intre ele si ca "pretentiile universaliste ale Occidentului il aduc din ce in ce mai mult pe acesta in conflict cu alte civilizatii, indeosebi cu islamul si China".

Confruntarile pe liniile de falie intre civilizatii pot duce, la limita, la un razboi global. Pentru evitarea acestuia, solutia propusa de Samuel P. Huntington e aceea ca "liderii sa accepte si sa coopereze pentru a mentine caracterul multicivilizational al politicii globale".

Sub lupa: Islamul

Evaluarea "dosarului" Islam-Occident il determina pe politologul american sa puna un diagnostic lipsit de echivoc: "problema esentiala a Occidentului nu este fundamentalismul islamic, ci Islamul, o civilizatie diferita, ai carei membri sint convinsi de superioritatea culturii lor si sint obsedati de inferioritatea puterii lor. Problema pentru Islam nu este CIA sau Departamentul de Aparare al SUA, ci Occidentul, o civilizatie diferita, ai carei membri sint convinsi de universalitatea culturii lor si cred ca puterea lor superioara, chiar aflata in declin, le impune obligatia de a-si extinde aceasta cultura pretutindeni in lume".

Nu este, in viziunea lui Huntington, loc de iluzii. Occidentul nu e cu Islamul intr-un conflict fragmentar si de suprafata si nu e urmarea unor fenomene tranzitorii. E un conflict de profunzime. Care va continua. In cuvintele lui Huntington: "Atit timp cit Islamul va ramine Islam (ceea ce se va si intimpla) si Occidentul va ramine Occident (ceea ce este mult mai nesigur), acest conflict fundamental intre doua mari civilizatii si moduri de viata va continua sa defineasca relatiile lor in viitor asa cum le-au definit timp de paisprezece secole".

Confesiunea autorului

"In vara lui 1993, revista 'Foreign Affairs>> imi publica un articol intitulat 'Ciocnirea civilizatiilor?>>. Acel articol, potrivit editorilor revistei, a stirnit mai multe discutii in trei ani decit orice alt articol pe care ei l-au publicat incepind cu anii ’40. In mod sigur a nascut mai multe controverse in trei ani decit orice altceva scrisesem. Replicile si comentariile la acel articol au venit de pe toate continentele si dintr-un mare numar de tari. Oamenii au fost impresionati, intrigati, ultragiati, speriati si adusi in stare de perplexitate de argumentul meu potrivit caruia dimensiunea centrala si cea mai periculoasa a politicii globale pe cale de aparitie va fi conflictul intre grupuri ce apartin de civilizatii diferite. Orice altceva a mai facut acest articol, in mod sigur el a calcat pe nervi persoane apartinind tuturor civilizatiilor", povesteste, in chiar prefata cartii care s-a dezvoltat din articolul invocat mai sus, Samuel P. Huntington.

Cine este Huntington?

Nascut in 1927, este unul dintre cele mai populare nume ale politologiei mondiale. Actualmente profesor la Harvard, Huntington a inceput sa devina cunoscut inca din deceniul al saptelea al secolului trecut, odata cu publicarea cartii despre "Ordinea politica in schimbarea societatilor". Virful de notorietate il atinge in anii ’90, atunci cind isi face publica teoria cu privire la "ciocnirea civilizatiilor". Initial, un articol, devenit, la citiva ani distanta, o carte, "Ciocnirea civilizatiilor" (foto), il face pe Huntington cunoscut ca autorul ideii ca secolul 21 va fi unul al civilizatiilor, nu al natiunilor-state.

Contestarea "ciocnirii civilizatiilor"

O parte dintre criticii lui Huntington au spus ca teoria politologului american serveste ca baza argumentative in masura sa legitimize agresiunea Vestului, cu precadere a SUA, impotriva Chinei si mai ales impotriva lumii Islamului. De altfel, Huntington insusi a acceptat ca, in schema sa de interpretare a viitorului imediat al confrunta rilor globale, Vestul isi va modifica ordinea prioritatilor, abandonind universalismul democratic si permitind, in acest fel, un grad sporit de interventionism.