Consumarea celei mai scumpe cafele din lume nu este un pacat pentru musulmani (Civeta koffee sau Kopi luwak)


 Cele mai înalte autorităţi islamice din Indonezia au convenit marţi să nu interzică musulmanilor savurarea cafelei "luwak", considerată ca fiind cea mai bună şi totodată cea mai scumpă din lume (75$/100gr.), deşi este “recoltată” din excrementele unui mamifer mic.
Metoda speciala de fabricare pune probleme, de mai mulţi ani, musulmanilor, unii dintre ei considerând că această cafea este improprie consumului.

Cu toate acestea, după o întâlnire ce a avut loc în această săptămână, marţi, 21 iulie 2010, Consiliul Ulema a decis că nu este necesară emiterea unei fatwa, după cum informează AFP, de interzicere a cafelei "Civeta" (Civet koffee sau Kopi luwak în Indonezia) pentru musulmani.
"După o lungă discuţie, am decis că, pentru musulmani, consumul Kopi Luwag nu este un păcat", a declarat Ma'ruf Amien, preşedintele celei mai înalte autorităţi religioase din ţară. "Acesta nu va fi interzisă atâta timp cât boabele sunt curăţate cu apă pentru a fi îndepărtate ultimele urme de excremente", a spus el.
Luwak "este produsă de civete, mamifere mici, asemanatoare dihorilor, care se hrănesc numai cu cireşe de cafea". Acestea, însă, nu digeră boabele, fiind eliminate, dupa usoara fermentatie, pe cale naturală. Odată uscate, apoi pisate cu maiul pentru desprinderea excrementelor, vanturate şi apoi spălate, se prăjesc şi se consumă cu mai puţină apă decât cafeaua tradiţională, având o aromă uşoară de ciocolată sau caramel.
Datorită acestei metode de prelucrare artizanala, cafeaua luwak "este rară, ajungându-se la o producţie estimată la numai 200 kg pe an, la nivel mondial. Preţul său atinge o medie de 500 de dolari pe kilogram, în lume, făcând-o să devină, astfel, cea mai scumpă cafea, conform asociaţiei producătorilor de cafea.
Termenul ajunge decisă fie utilizat de multe ori în exces, unii producători amestecând boabe de cafea civeta cu cafea obişnuită.

În Indonezia, luwak koffee este produsă în insulele Java, Bali, Sumatra şi Sulawesi (Celebes).
Traducere si redactare: Carmen-Ana Ion - pentru Lacasuri Ortodoxe®

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

About this blog

Pentru multi, islamul are multe necunoscute. Pentru cei ce cauta sa cunoasca mai mult islamul, aici incercam sa oferim cateva informatii pentru a ptea intelege ce este islamul. 

Site Sponsors

Followers

toateBlogurile.ro

StatCounter