Tătarii din România - Tradiţii

www.divers.ro

Tătarii dobrogeni au creat o cultură proprie inspirată din istorie şi tradiţii. Între altele, sărbãtorile naţionale - "Nawrez" şi "Kidirlez", precum şi cele religioase - "Kurban Bayrami" şi "Ramazan Bayrami", cu largă răspândire în lumea turco-tătară, se află printre temele de primã însemnătate.
Din punct de vedere religios, credincioºii tãtari se aflã sub oblãduirea Muftiului Osman Negeal. Fililialele locale ale UDTTMR s-au implicat în construirea unor geamii în Constanţa şi Eforie Nord în anii '90. În 1995, în urma unui protocol încheiat între statul român ºi cel turc, seminarul musulman din Medgidia se transforma în Liceul Teologic Musulman ''Kemal Ataturk'', sponsorizat de guvernul de la Ankara.

În 1998, pentru serviciul religios musulman existau 80 de lăcaşuri sfinte, între care o moschee.

În dorinţa de a se continua tradiţia folclorului tătar au luat fiinţã ansambluri artistice la Valu lui Traian, Constanţa, Medgidia, Mangalia, Mihail Kogãlniceanu, iar "Festivalul Portului, Dansului şi Cintecului Turco-Tătar" a ajuns la ediţia a VII-a. Reprezentanţii comunităţii tătare participă constant la Festivalul ProEtnica de la Sighişoara, cu programe de muzicã, poezie etc
Uniunea tãtarilor a contribuit ºi la organizarea unei reţele de grupe de elevi care urmează cursuri de limba tãtară şi de religie islamică. A fost iniţiat şi un program de pregătire a cadrelor didactice care vor preda cursuri de limba tătară. În ultimii ani, comisia pentru învăţămînt a Uniunii s-a preocupat de elaborarea unei strategii vizînd impulsionarea culturii şi tradiţiilor etniei tătare.

Un loc important în activitatea Uniunii îl ocupă organizarea de simpozioane consacrate unor personalităţi tătare. În 2001 au fost organizate manifestãri consacrate lui Hamdi Giraybay, Ismail Gasprinski, centenarului Seminarului Musulman din Medgidia, precum şi comemorarii a "70 de ani de la moartea poetului naţional Tatar Mehmet Niyazi".

Uniunea Tătară editează cărţi ale autorilor clasici şi contemporani, precum şi două periodice lunare: "Karadeniz" ("Marea Neagră") şi "Cas" (Tînărul"). În domeniul lingvistic, un reper important l-a constituit apariţia in 1996 a ''Dicţionarului tãtar - turc - român'' cu 10 500 cuvinte, realizat de Kerim Altay. De asemenea, limba tătarilor a fost subiectul unei teme de licenþã la Facultatea de Litere din Constanþa, susþinutã de Omer Ozgean.
Societatea Română de Radiodifuziune transmite emisiuni în limba tătară prin studioul teritorial Constanţa şi prin postul Radio Vacanţa.

Tatarii in cadrul statului român

www.divers.ro

O primă evaluare a numărului tătarilor din Dobrogea, imediat după războiul de independenţă al României, a fost făcută de cãrturarul Ubicini. Rezultatul său din anul 1879 este destul de imprecis, deoarece tătarii erau incluşi împreună cu turcii în grupa religioasă a musulmanilor. Oricum, în acel moment existau in Dobrogea românească circa 134 000 de musulmani.

Prima evaluare precisă a numărului tătarilor dobrogeni datează din 1911, când sunt înregistrate 25 086 de persoane, respectiv 7,3% din populaţia provinciei.

Prin unirea Dobrogei cu România a început o nouă epocă pentru tătari, creîndu-se instituţii moderne de instrucţie publică, de cultură naţională şi de cult Islamic corespunzătoare nevoilor specifice acestei minorităţi. Între acestea, Seminarul Musulman a functionat iniţial la Babadag şi a fost transferat, în 1901, la Medgidia. De asemenea, revista "Emel" ("Idealul") a însemnat, în perioada interbelică, o veritabilă şcoală renascentistă, răspândind în rândul tătarilor ideile generoase ale marelui umanist crimeean Ismail Gasprinski şi ale poetului naţional Tatar Mehmet Niyazi.

Legãtura de suflet cu patria de obârşie - Crimeea -, nu a încetat, chiar şi în anii celui de-al doilea război mondial mulţi tătari crimeeni refugiindu-se în România. Represaliile staliniste împotriva tătarilor din Crimeea au avut impact şi asupra tătarilor dobrogeni, unii devenind victime ale regimului comunist.

Pe de altă parte, cu timpul, unii dintre tătarii dobrogeni, puţini la număr este drept, se vor muta în alte zone de pe teritoriul României (Bucureşti, Braşov).

Etnia tătară din România - Scurt istoric

www.divesr.ro

Grupul tătar din stepa nord-pontică începe să se afirme în istorie în secolul al XIII-lea. Victoria asupra cnezilor ruşi în 1223 le-a deschis drumul spre Europa, întinzând stăpânirea lor până la gurile Dunării.

Prima mărturie documentară în legatură cu stabilirea tătarilor în Dobrogea se referă la o împroprietărire din perioada lui Gingis Han (înc. sec. XIII). În cursul secolului al XIV-lea, au venit triburi de tătari alaturi de turci din Anatolia (Asia Mică), având loc şi trecerea la islamul sunnit.
Apoi, în perioada hanului Timur Lenk, 100 de mii de tătări s-au stabilit în Dobrogea şi în regiunile Edirne si Filipopoli.

În 1525 alte grupuri de turci oguzi si de tătari au ajuns la Babadag. Cronicile otomane au înregistrat patru grupuri de tătari pe teritoriul Rumeliei (zona Balcanilor de rãsărit), de care aparţinea Dobrogea: tătarii Aktav, tătarii Tîrhala, tătarii din Ianbolu şi tătarii Bozapa sau Bozata. Aceste grupuri au fost incluse în aceleaşi condici cu nomazii oguzi, bucurându-se de aceleaşi privilegii şi având aceleaşi obligaţii faţă de statul otoman.

Limba tătară face parte din ramura turcică a limbilor altaice. Instaurarea administraþiei otomane în Dobrogea a avut un efect de asimilare a populaþiei tătare, limba kâpceacă a tătarilor fiind treptat înlocuită cu osmana, care este o limbă turcă occidentală.

După acceptarea suzeranităţii sultanului Mehmed al II-lea în anul 1457, s-a osmanizat şi limba tătarilor din Crimeea, astfel tătarii veniţi în Dobrogea din aceastã regiune îşi desfăşurau viaţa culturală tot în limba turcilor osmanlâi.

La sfârşitul secolului al XVI-lea, călătorii străini denumeau Dobrogea ca fiind „ţara tătarilor”. În anul 1596, sub conducerea unui frate al hanului, s-au stabilit alţi 40 de mii de tătari în regiunea dintre Dunăre şi mare.

După ocuparea ţaristă a Peninsulei Crimeea (1783), mulţi tătari din acest loc al temutei Hoarde de Aur de odinioară şi-au găsit un refugiu în zona Dobrogei. Acest proces de emigrare a continuat pîna la unirea Dobrogei cu România în 1878. Datorită deselor războaie ruso-turce, tătarii îşi căutau refugiu, părăsind de trei ori Dobrogea, dar întorcându-se mai mereu tot pe aceste meleaguri.

Dupa 1878, situaţia tătarilor din Dobrogea a fost similară în general cu cea a turcilor, adicã marginalizaţi dar nu supuşi unui proces de asimilare etnică.

Etnia tătară din România - Situaţia actuală

www.divers.ro

Potrivit recensămîntului din anul 2002, numărul tătarilor din România este de 24.137 persoane (0,11% din totalul populaţiei României), stabil faţă de cel înregistrat la recensămîntul din 1992, respectiv 24.596 (0,11%). Cei mai mulţi etnici tătari trăiesc în judeţele dobrogene Constanţa şi Tulcea, iar numai o mică parte în municipiul Bucureşti.

Din diverse motive, inclusiv raportul cu organizaţia turcilor, reprezentanţi ai minorităţii tătare estimeaza un număr aproape dublu de etnici, de circa 55 000 de persoane.
Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ia fiinţă Uniunea Democratică Turco-Musulmană din România, care se dorea a fi o ''organizaţie etno-confesională a populaţiei turco-tătare din România''. Dar la scurt timp, UDTMR se diviza în Uniunea Democratică Turcă din România şi Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România. În 1995 apare şi Federaţia Turcă şi Tătară.

UDTTMR este o organizaţie etno-confesională care şi-a propus să militeze pentru "propăşirea neamului tătăresc prin renaşterea spiritualităţii specifice", reluînd legăturile cu tătarii din Crimeea şi din alte ţări.

Uniunea dispune de 22 filiale, în cele mai importante localităţi cu populaţie tătărească: Constanţa, Medgidia, Mangalia, Valu lui Traian, Bucureşti, Techirghiol, Basarabi, Ovidiu, Braşov, Tulcea şi altele.




De-a lungul anilor UDTTMR a avut mai mulþi reprezentanţi parlamentari, în prezent fotoliul de deputat al Uniunii fiind ocupat de Aledin Amet. Mai meritã menþionat cã la alegerile locale din 2004, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco Musulmani a obţinut trei mandate de primar.
Tătarii din România s-au solidarizat în 1998 cu fraţii lor din Crimeea, protestând faţă de modul în care aceştia sunt trataţi de autorităţile ucrainene. Cu cîteva zile înainte de alegerile din Ucraina, unii din cei
400 000 de tătari ucraineni au protestat în capitala Crimeei, Simferopol, cerând cetăţenia ucraineană pentru a putea vota, dar intervenţia în forţă a poliţiei s-a soldat cu răniţi.

Tătarii din România se consideră o parte a diasporei tătarilor Crimeei. Ca urmare, UDTTM a trimis un apel Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului Republicii Ucraina cerând soluţionarea imediată a problemelor interetnice, conform normelor de drept internaţional.

UDTTM a luat poziţie şi faţă de eventuale tentative de penetrare a fundamentalismului islamic în comunităţile musulmane din România. În 1998, reprezentanţii în Parlament ai Uniunii Democrate Turce din România şi ai UDTTMR - Osman Fedbi şi Şaganai Nustet - au făcut sesizări la ministrul Justiţiei, SRI şi Parchet asupra înfiinţării ilegale a Comunităţii Turce din România, însă nu a fost luată nici o măsură. Cei doi deputaţi aduceau la cunoştinţă că se intenţiona înfiinţarea unei organizaţii etno-confesionale a musulmanilor din România girată ”după informaţiile credibile pe care le deţineau, de unele formaţiuni religioase extremiste din exteriorul ţării - Iran, Sudan, Turcia”. Asociaţia ”Comunitatea Turcă din România” primise avize favorabile din partea Ministerului Culturii şi Ministerului Afacerilor Externe, dar sesizată de conducerile UDTR şi UDTTMR, în mai 1998, Ambasada Turciei din Bucureşti nu a recunoscut ca valabilă asociaţia.

În contextual atentatelor de la 11 septembrie 2001, deputatul de la acea datã, Sali Negiat, reprezentant al UDTTMR a confirmat acest punct de vedere. El a dezvăluit într-o conferinţă de presă că unele organizaţii fundamentaliste islamice au încercat, în 1990, să se infiltreze în uniunea turco-tătară. Tentativele au aparţinut unei asociaţii de studenţi din Sudan de a introduce în UDTTMR "anumite materiale de un anumit gen", solicitând, în anii 1990 şi 1991, traducerea şi publicarea lor. El a precizat că Uniunea pe care o reprezintă a respins colaborarea cu aceste organizaţii care susţineau fundamentalismul islamic. Deputatul a făcut referire la rapoartele SRI din acei ani, potrivit cărora "în Dobrogea, au fost încercări de înfiltrări ale organizaţiilor fundamentaliste islamice". El a mai apreciat că islamul, ca religie, nu este vinovat de terorismul mondial

Etnia turcă din România - Tradiţii

www.divers.ro

Cea mai importantă sărbătoare a turcilor, din punct de vedere al unităţii lumii turce, sărbătorită annual şi de turcii dobrogeni este Nevruzul. Aceasta este şi cea mai veche sărbătoare a lor, datând de peste 5000 de ani.

Cuvântul “Nevruz”, în traducere din limba persană, înseamnă “zi nouă”, de la “Nev”, adică nou şi de la “ruz”, adică zi. Este vorba aşadar de o nouă zi în care natura reînvie, şi oamenii se bucură de începutul unui nou an ca şi de venirea primăverii.

În Romania cei peste 66 de mii de turci şi tătari sărbătoresc primăvara pe 21 martie, deşi nu pentru toţi Nevruzul începe în primul minut din dimineaţa ce premerge zodiei berbecului.
La unele popoare ea ţine între 3-7 zile, la altele poate dura şi până la 14 zile.
Din China, pînă în Asia şi Europa, fiecare popor turcic îşi are proriile legende în legătură cu Nevruzul. Una dintre legende spune că în urmă cu mii de ani turcii au fost izolaţi în Erghenegon pe nişte munţi de care nu puteau trece, datorită unor cataclisme naturale. Ei şi-au continuat totuşi viaţa, au extras zăcămintele de cărbuni, au crescut animale. Într-o zi au văzut un lup intrând şi ieşind printr-o strâmtoare şi, urmărindu-l, au ieşit din Erghenegon. Este ziua în care poporul turc s-a răspândit în cele patru zări ale lumii.

Musulmanii suniţi leagă momentul de Nevruz de naşterea lui Ali, fiul profetului Mohamed.
Această sărbătoare începe cu o curăţenie generală, iar lumea aruncă în foc hainele vechi şi-şi cumpără altele noi, aceasta simbolizând că necazurile şi supărările se aruncă odată cu hainele cele vechi. Apoi, oamenii sar peste foc.

Se gătesc totodatăpeste şapte feluri de mâncare, pentru că şapte este un număr cu noroc. Se fac foarte multe prăjituri, mâncăruri din carne de oaie, bucate tradiţionale specifice.
Se vopsesc şi ouă roşii care semnifică speranţa, bucuria, lumina. Oamenii ciocnesc ouăle pentru că este un vechi proverb care spune că “Până ce coaja oului nu va cădea la pământ, nu va sosi primavăra”.

Tinerii iau o creangă pe care o împodobesc cu ghiocei, cu batiste brodate, cu flori de primavară, şi colindă din casă în casa să aducă Nevruzul, adică vestea primăverii. Sunt răsplătiţi cu dulciuri, prăjituri, şi bănuţi, iar aceste mici daruri se numesc “nevruzie”

Nu sunt uitaţi nici morţii. În aceste zile se face curăţenie la morminte, se răsădesc flori, se citesc rugăciuni şi se dă de pomană săracilor.

Simbolurile Nevruzului sunt grâul încolţit, care semnifică noul an, focul prezent şi în casele oamenilor care aprind lumânări în cele patru colţuri ale camerelor. De asemenea, tinerii fac focuri în jurul cărora dansează şi recită versuri despre această sărbătoare.

Cele mai importante sărbătoari religioase ale turcilor sunt Ramazam Bairam şi Kurban Bairmam. In Dobrogea, sărbătoarea se mai numeşte Seker Bairam (bairamul dulce), deoarece pe masa fiecărui musulman se găsesc baclavale însiropate cu miere şi umplute cu nucă, sarailii, halva şi cozonaci, suc şi limonadă, fistic, rahat, halviţă.

Conform tradiţiei, credincioşii işi urează "Bairam Kairl Bolsun!". Dimineaţa, la ora 7:47, după un post negru de 30 de zile, toţi bărbaţii de cult islamic sunt prezenţi la slujbă, care se oficiază până la ora 8:10, iar la această ceremonie religioasă (Bairam Tas) nu participă decât bărbaţii din comunitate.

Potrivit vechii tradiţii musulmane, după slujbă, bărbaţii merg la cimitirul musulman, unde se pomenesc toţi morţii, în primul rând persoanele decedate în ultimul an. Aceleaşi tradiţii, respectate de musulmani, cer ca toţi credincioşii să meargă mai întâi la oamenii în vîrstă şi la cei bolnavi, să le sărute mina şi să le ureze ca la sărbătoarea de anul viitor să ii găseasca sănătoşi.
Sărbătoarea, care ţine trei zile, este un prilej de împăcare între credincioşii de cult islamic. Cele 30 de zile de post de dinaintea sărbătorii, nu au nici o relevanţă dacă musulmanii nu se împacă între ei de Ramadam Bairam.

Peste 70 de zile după această sărbatoare, urmează pentru musulmani Kurban Bairamul (Ziua Sacrificiului, Crăciunul islamic), iar în ultima săptămînă dinaintea Ramadam Bairamului copiii merg şi colindă casele membrilor comunităţii, iar textele sacre (Luna Ramadamului Sfânt, Slujba de Seară, Rămas Bun) se încheie cu urarea "Să ne dea Allah sănătate, ca la anul să vă urăm Ramadam Sfânt".

Un alt eveniment important în viaţa oricărui credincios musulman este obligaţia de a efectua un pelerinaj la Mecca, lucru specific şi comunităţii turce din România.

Etnia turcă din România - Actualitate

www.divers.ro

Conform ultimului recensământ al populaţiei, din anul 2002, numărul estimat al turcilor din România este de 32.596, ceea ce reprezintă circa 0,15% din populaţia ţării. Aceştia trăiesc în judeţul Constanţa (majoritatea), dar şi în Tulcea, Bucureşti, Călăraşi, Brăila. Interesant este faptul că, spre deosebire de cele mai multe dintre minorităţile naţionale, cea turcă înregistrează o creştere constantă a numărului de membri.

Revenind însă, trebuie spus că imediat după răsturnarea regimului comunist, etnicii turci au început să se organizeze pentru a putea astfel să-şi apere mai bine drepturile şi specificitatea culturală.

Imediat în 1990 s-au organizat formând Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR), al cărei principal obiectiv este să revigoreze şi să transmită valorile culturale şi tradiţionale ale etnicilor turci.

Preocupările în acest sens merită menţionate succinct. Astfel, UDTR editează ziarul Hakses şi publică constant volume despre tradiţia şi istoria minorităţii (numai în anul 2000 au fost publicate patru astfel de volume). Începînd cu anul 2002, Uniunea Democrată Turcă din România împreună cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Consiliul Judeţean Constanţa şi Centrul de Cercetare, Dezvoltare, Educaţie şi Cultură “Dunărea de Jos” organizează la Constanţa festivalul “Primăvara Comunitară”. Festivalul uneşte etniile din Dobrogea într-un spectacol de dans şi bucurie, propunând şi discuţii despre obiceiurile de primavară şi de Nevruz ale minorităţilor din zonă, precum şi un minicampionat de fotbal al etniilor.

Pe de altă parte, UDTR - filiala Galaţi organizează un festival interetnic euroregional "Dunărea de jos" şi coordonează activitatea editurii Elvan.

După alegerile parlamentare din anul 2004, reprezentantul Uniunii Democratice a Turcilor în Camera Deputaţilor a devenit dl Ibram Iusein.

Etnia turcă din România - Scurt istoric

www.divers.ro

Prima consemnare documentară a prezenţei stabile a unor etnici turci pe actualul teritoriu al României este din anul 1264 când, în urma luptelor interne de tip feudal din Imperiul anatolian selgiucid, un grup de 12 mii de ostaşi conduşi de împăratul Izeyddin Keykavuz s-a aşezat în Dobrogea. Aceştia erau trimişi de împăratul bizantin Mihail Paleologul pentru a apăra Imperiul Bizantin de invaziile străine. Aşezarea dobrogeană a fost numită de turcii pre-otomani Babadag, ceea ce înseamnă "Tatăl munţilor".

Mulţi ani, localitatea a fost o garnizoană militară dar şi un centru cultural important. Un nou val de etnici turci soseşte după cucerirea oraşului Varna în 1484, dar şi în anii următori, odată cu sporirea relaţiilor economice dintre Tara Românească şi Imperiul Otoman.
Cea mai impresionantă figură din zona Dobrogei a fost liderul spiritual Sari Saltuk Dede care a avut o atât de mare influenţă asupra etnicilor turci încât la 1641, când Petru Bogdan Bagsik vizitează Babadagul, menţionează că în acest oraş turcii cinstesc în mod deosebit mormântul acestuia, care este înconjurat de candele, iar creştinii ajung într-o vreme chiar să îl confunde cu Sfântul Nicolae.

Deoarece în secolul al XVII-lea mai toate satele, târgurile şi oraşele din Dobrogea aveau nume turceşti, se poate spune că turcii ajunseseră să fie într-un număr foarte mare în Dobrogea.
Pe de altă parte, educaţia şi instrucţia aveau mai mult un caracter religios, şcolile găsindu-se pe lîngă lăcaşurile de cult (geamii).

Gloria de altădată a apus totuşi în mare măsură. Dacă în anul 1900 în Dobrogea se aflau 238 de geamii, astăzi în toată România se mai găsesc doar 72, dintre care 7 au nevoie de restaurare, fapt pentru care sunt închise, iar 3 sunt în construcţie.

Turcii au fost mereu atenţi la nivelul instrucţiei pentru copiii lor. De-a lungul timpului, pe lîngă şcolile primare, apar şi şcoli speciale, care pregătesc dascăli şi hogi la Babadag. Astfel, la 9 noiembrie 1891 se înfiinţează la Medgidia un nou centru de pregătire a dascălilor şi hogilor.
În perioada interbelică se poate vorbi şi despre o dezvoltare a intelectualităţii turceşti. Apar reviste şi ziare, la început numai în limba turcă osmană, apoi bilingve. Dacă până în 1923 elevii purtau uniforme caracteristice perioadei otomane, odată cu instaurarea republicii turce şi sub influenţa reformei kemaliste, uniformele capătă o alură europeană. Totodată, alături de limba turcă cu caractere latine se introduce şi limba română.

Ca un element specific, trebuie menţionată aici şi existenţa vakifurilor, a fundaţiilor care au contribuit foarte mult la dezvoltarea şi păstrarea identităţii culturale şi spirituale a minorităţii turce din România.

Ulterior, perioada 1945-1990 a fost o perioadă în care intelectualitatea turcă a migrat în Turcia, iar şcoala în limba turcă a funcţionat până în 1954 după care s-a suspendat pe perioada regimului comunist.