Paradisul

(Janna; Firdaws; Na'îm: "Locul de graţie"; Zakhruf: "Grădina înfloritoare"; Aden: "Eden - grădina originară a Lumii"; Duam: "Locul veşniciei"; Sidrat al-Muntaha: "Paradisul extrem" [al misticilor]).

Loc fantastic prezentat de Coran şi tradiţia islamică ca o parte a Lumii de Dincolo unde se adună sufletele musulmanilor pioşi. Ei vor găsi aici tot felul de avantaje materiale şi imateriale: pace (VI, 127; X, 25), fericire (III, 15; LVII, 20; LXXXIX, 28), adevăr (LIV, 53), veşnicie (XXV, 15), grădini, râuri, izvoare, fructe, straturi înflorite, băuturi, fecioare frumoase, Hurii, tineri, adolescenţi, paturi şi alte scaune pentru odihnă, veşminte şi podoabe.

Toate aceste bunuri se opun, în mod evident, simbolic şi concret bunurilor perisabile de Aici, de jos. Aşadar, Paradisul este o promisiune escatologică ce străbate toate surele Coranului; el apare impregnat în toate versetele.
Deşi nu este localizat cu precizie (evocarea unui loc fizic fiind strict metaforică), Paradisul simbolizează în acelaşi timp Lumea de Dincolo, dar şi Originea. Sub acest aspect, el apare drept incomensurabil şi nelimitat.
Paradisul este locul celor aleşi. Pentru a-l defini, cronicarii folosesc o terminologie specifică, împrumutată când din vocabularul arhitecturii celeste, când din limbajul mistic. "Eden", "Nemurire", "Naim" ("Locul starii complete de Bine"), "Refugiu", "Veşnicie", "Firdaws" (XVIII, 107; XXIII, 11), "Delicii" sau chiar Sidrat al-Muntaha ("Lotusul extremei limite"), echivalentul cornaic al Paradisului Suprem - sunt termenii care revin cel mai des în indicarea sa.