Hamburgerii halal


Noi controverse si nemultumiri: Hamburgerii Halal (certificati de islamici pentru respectarea ritualului de sacrificare a animalelor) inlocuiesc hamburgerii obisnuiti

De curand, in Franta, o noua problema legata de musulmani - dupa cele privind identitatea nationala sau burqa - incepe sa ocupe locul pe prima pagina in mai multe cotidiene.

Unii se tem ca vor ramane fara mult ravnitul hamburger cu carne grasa de porc, iar altii, mai calmi, apreciaza ca discutiile sunt deja atat de exagerate incat, urmand parcursul celorlalte subiecte, care nu au durat nici ele mai mult de cateva luni, se vor stinge undeva spre finele lunii martie.

Vice-preşedintele Frontului Naţional din Franţa, Marine Le Pen, in comentariile sale redate duminica trecuta, 14 februarie 2010, pe Canal +, afirma ca "acest lucru este inacceptabil. Cei care nu mănâncă Halal nu vor mai avea ce să cumpere”, referindu-se desigur la recenta iniţiativă luată în cadrul lanţului de fast-food Quick.

Incepand din decembrie 2009, administraţia lanţului de fast-food din Franţa, Quick, a propus ca în 8 dintre cele 300 de restaurante pe care le deţine în aceasta tara, să fie preparati numai Burgeri Halal: două magazine în Marsilia (Bouches-du-Rhône), în Argenteuil şi Garges-lès-Gonesse ( Val-d'Oise), Buchelay (Yvelines), Roubaix (Nord), Toulouse (Haute-Garonne) şi Villeurbanne (Rhône), citim in Liberation.

Carnea de porc este astfel înlocuită cu curcanul afumat sau oricum doar cu carne Halal, provenită de la animale sacrificate conform ritualului islamic – ucise cu faţa întoarsă spre Mecca, de către un sacrificator (sau “preot” musulman) autorizat.

Prin urmare, in numai cateva zile, mass-media incepuse sa publice interviuri care vehiculau intrebari de genul: "Este normal ca toţi oamenii care vin la Quick să fie obligaţi, prin intermediul acestei cărni Halal, să plătească o taxă organismelor de certificare islamică?"

Direcţia Quick nu a răspuns înca, susţinând că trebuie să mai dureze până poate finaliza un studiu pe această temă. "Testam si vedem interesul comercial şi fezabilitatea tehnică a acestei noi oferte".

Cu toate acestea, Miscarea Patronala Ethic a luat pozitie oarecum in apararea firmei Quick, precizand ca "decizia firmei are in vedere o analiza intre cerere si oferta", pledand pentru libertatea intreprinzatorilor.

"Mai mult decât atât, este un nonsens să impunem unui comerciant ce să vândă. (...)Nu vreti cumva ca in viitor sa ii constrangeti sa puna si muraturi pentru vegetarieni?" se intreba ironic Ethic, citat de aceasta data de AFP, conform paginilor La Croix.

© autorul articolului KSLCatalin - publicat in MONITOR Lacasuri Ortodoxe 5/2010

Sursa: www.LacasuriOrtodoxe.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

About this blog

Pentru multi, islamul are multe necunoscute. Pentru cei ce cauta sa cunoasca mai mult islamul, aici incercam sa oferim cateva informatii pentru a ptea intelege ce este islamul. 

Site Sponsors

Followers

toateBlogurile.ro

StatCounter