Cornul islamic al Africii

Sursa: Ziarul de Mureş

După Afganistan şi Irak, Cornul Africii este pe cale să devină următorul front important în războiul împotriva terorismului lansat de Statele Unite. Estul continentului negru se confruntă cu o ascensiune fulgerătoare a fundamentalismului islamic, care ameninţă să transforme întreaga regiune într-un sanctuar al teroriştilor musulmani.

Întins între Marea Roşie şi Lacul Victoria, Cornul Africii este unul dintre puţinele locuri din lume în care poţi călători peste 2000 de kilometri fără să prezinţi paşaportul sau să întâlneşti vreun oficial guvernamental. Trecătorile întortocheate, drumurile de ţară izolate şi râurile sinuoase ale regiunii au fost folosite secole de-a rândul de către comercianţi, vânzători de sclavi, exploratori, contrabandişti sau bandiţi. Astăzi, locul acestora a fost luat de luptătorii musulmani, care constestă tot mai vehement poziţia autorităţilor centrale. Potrivit experţilor occidentali, conducerile corupte, graniţele poroase, sărăcia răspândită şi creşterea numărului de musulmani nemulţumiţi au creat o regiune coaptă pentru a cădea în mâinile fundamentalismul islamic. Veriga cea mai slabă a lanţului este Somalia, ţară care n-a mai avut un guvern central din 1992 şi în care preceptele islamice sunt din ce în ce mai populare.

“Talibanizarea” Somaliei
În ultimii doi ani, guvernele vecine din Cornul Africii au urmărit îngrijorate cum guvernul federal de tranziţie somalez, la înfiinţarea căruia au contribuit în 2004, a fost eclipsat de Uniunea Tribunalelor islamice, formaţiune condusă de şeicul Hassan Dahir Aweys, care militează pentru un regim naţionalist islamic şi are legături strânse cu grupările rebele musulmane. În încercarea de a stopa ascensiunea lui Aweys, Etiopia a trimis trupe în Somalia pentru a sprijini guvernul oficial, susţinut şi de Naţiunile Unite. În ciuda ajutorului acordat, autorităţile mai controlează în prezent doar oraşul Baidoa şi împrejurimile sale, restul teritoriului aflându-se sub piciorul islamiştilor. Într-o ultimă tentativă de a-l opri pe Aweys, Uniunea Africană a autorizat desfăşurarea a 8000 de soldaţi ugandezi şi sudanezi din cadrul Forţelor de menţinere a păcii pentru a proteja guvernul şi a stabiliza Somalia. Opoziţia vehementă a lui Aweys şi a altor lideri islamici, precum şi lipsa fondurilor necesare deplasării trupelor au făcut ca misiunea să rămână doar în stadiul de proiect. Între timp, noii conducători ai ţării au trecut la implementarea legii islamice, într-o manieră similară celor petrecute în Afganistanul din perioada regimului taliban. Videotecile au fost închise, tinerii au fost somaţi să-şi taie pletele şi să renunţe la consumaţia de inspiraţie occidentală iar pieţele au devenit scena pedepselor aplicate conform codului Shari’a. Biciuirea publică a criminalilor condamnaţi sau executarea unui ucigaş au devenit evenimente normale în capitala ţării, Mogadiscio, căzută în mâinile radicalilor musulmani în luna iunie, 2006. Cu toate acestea, majoritatea locuitorilor, sătui de anii îndelungaţi de conflicte, au salutat pacea adusă de miliţiile islamice, care a fost urmată de o înviorare a activităţilor economice, pe fondul scăderii generale a preţurilor.

Risc de război
Toate aceste evoluţii i-au neliniştit pe liderii ţărilor vecine, care se tem că dacă un regim islamic va avea succes în Somalia, clericii fundamentalişti din alte părţi ale Cornului Africii le vor călca în curând pe urme. Îngrijorarea generală este împărtăşită de experţii occidentali, potrivit cărora ascensiunea subită şi popularitatea militanţilor islamici vor avea consecinţe profunde asupra viitorului regiunii. Astfel, trimisul special al guvernului de la Roma în fosta colonie italiană, Mario Raffaelli, a declarat că bătălia pentru controlul Somaliei dintre guvernul de tranziţie şi Uniunea Tribunalelor islamice ar putea declanşa un război regional, în care riscă să fie atrase Etiopia, Eritrea, Kenya şi chiar Sudan: “Schimbarea din Mogadiscio a modificat toată înfăţişarea regiunii, făcând-o mult, mult mai periculoasă”. La rândul său, Robert Rotberg, directorul Programului pentru Conflicte Interstatale şi Rezolvarea Conflictelor de la Universitatea Harvard, este de părere că fiecare ţară din regiune este în pericol, deoarece radicalii islamici nu vor ezita să profite de slăbiciunile guvernelor nepopulare din regiune: “Conducerile şi standardul de viaţă sunt atât de proaste în această parte a Africii încât există cu certitudine posibilitatea de a pescui în aceste ape tulburi”.
De asemenea, diplomaţii americani se tem că militanţii al-Qaeda îl vor convinge pe şeicul Hassan Dahir Aweys să transforme Somalia într-un refugiu pentru teroriştii islamişti. Subsecretarul Departamentului de Stat al SUA, Jendayi Frazer, l-a acuzat deja pe Aweys că a oferit adăpost suspecţilor al-Qaeda bănuiţi că sunt responsabili de atentatele din august 1998 asupra ambasadelor americane din Kenya şi Tanzania, soldate cu uciderea a peste 200 de oameni, inclusiv 12 americani.

Proiect megaloman
În replică, liderul islamic somalez a respins orice comparaţie cu regimul taliban din Afganistan de la sfârşitul anilor 1990, care i-a oferit adăpost lui Osama ben Laden, permiţându-i să planifice atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. Aweys a precizat că nu are contacte cu al-Qaeda şi că este interesat doar de pacea şi prosperitatea naţiunii sale. Vecinii săi se tem însă că, odată ce va acapara întreaga putere, şeicul musulman va încerca să împlinească un vechi vis al conducătorilor ţării: Somalia Mare. De-a lungul timpului, prezenţa numeroasă a etnicilor somalezi în statele vecine a fost o permanentă sursă de conflict. Încă de la mijlocul anilor ’70, preşedintele Somaliei la vremea respectivă, Mohamed Siad Barre, a pledat în favoarea extinderii frontierelor ţării pentru a-i reuni pe toţi vorbitorii de somaleză din Kenya, Etiopia şi Djibouti. În ciuda unei scurte şi dezastruoase invazii în Etiopia în anul 1977, naţionalişţii somalezi şi fundamentaliştii islamici de astăzi continuă să sprijine proiectul unui stat somalez unificat în Cornul Africii, care să înglobeze fostele colonii britanice şi italiene din actuala Somalie, fosta Somalie Franceză (actualmente Djibouti), regiunea Ogaden din Etiopia şi provincia nord-estică a Kenyei.

Soluţii mioape
Pentru a combate ameninţarea islamistă care se profilează tot mai limpede la orizont, Statele Unite au deplasat în Djibouti, încă din mai 2003, un grup operativ de luptă cu misiunea de a lupta împotriva terorismului în Cornul Africii, precum şi în Yemen, Tanzania şi Uganda. În ultimii trei ani, cei aproape 1600 de soldaţi staţionaţi la Camp Lemonier au stabilit legături militare cu toate ţările din regiune, exceptând Somalia şi Eritrea. Trupele americane au antrenat forţele de frontieră din Djibouti şi Etiopia şi au întărit capacitatea dispozitivelor kenyene de a proteja graniţele maritime cu Somalia. Experţii susţin însă că, pe termen lung, abordarea militară nu reprezintă o soluţie pentru rezolvarea problemelor din regiune. Potrivit lui Caty Clement, director regional al Grupului pentru Crize Internaţionale, un centru de prevenire a conflictelor, “Cornul Africii are nevoie de mai mult decât soluţii militare. Este important să fii capabil să controlezi frontierele, să fii în stare să supraveghezi populaţia, dar aceasta este doar un aspect al problemei. Eşecul sau succesul unei naţiuni are legătură cu sărăcia, cu corupţia oficială, ajutorul internaţional şi sprijinul clasei mijlocii faţă de guvern. Să creezi un sistem legislativ puternic, tribunale independente şi economii sănătoase sunt lucruri care trec dincolo de capacitatea militarilor”.
În absenţa unei strategii care să răspundă tuturor provocărilor din Cornul Africii, există toate şansele ca viitorul estului continentului negru să stea sub semnul semilunii islamice. Nu este de mirare, deci, că diplomaţii occidentali şi regionali consideră că un atac terorist de anvergură în zonă este iminent. După Irak şi Afganistan, Statele Unite sunt pe cale să mai cedeze încă un front în războiul mondial împotriva terorismului.

Cornul Africii îşi datorează numele formei de corn de rinocer a peninsulei care înaintează pe o distanţă de sute kilometri în interiorul Mării Arabiei. Regiunea se întinde pe o suprafaţă de aproximativ două milioane de kilometri, pe teritoriile statelor Djibouti, Etiopia, Eritrea, Kenya, Somalia şi Sudan, cu o populaţie totală de 165 de milioane de locuitori. Întreaga zonă se confruntă cu războaie continue şi este lovită în mod regulat de catastrofe naturale, precum secete (în Etiopia) sau inundaţii (în Somalia) care afectează îndeosebi zonele rurale. Ca urmare, regiunea înregistrează unul din cele mai grave niveluri de malnutriţie din lume şi este pândită mereu de crize umanitare majore. Între 1982 şi 1992 aproximativ 2 milioane de persoane au murit din cauza combinaţiei de război şi foamete.

Ioan BUTIURCĂ