Femeile musulmane protesteaza impotriva separarii intre sexe in interiorul moscheilor


Mai multe femei musulmane au riscat să fie arestate în această duminică, încercând să se roage în sala principală folosită de bărbaţi, în cadrul Centrului Islamic din Washington, o mare moschee din capitala americană, din cartierul ambasadelor, notează AFP.

"Vrem să spargem barierele, astfel încât femeilor să li se permită să se roage în spatele bărbaţilor în sala de rugăciune principală", a declarat Thompson Fatima, o musulmancă americană convertită de 18 ani, şefă a acestei grupări progresiste musulmane.

"Suntem împotriva diferenţelor între sexe. Acest lucru nu este sănătos şi nu reflectă societatea noastră", a spus ea, alături de alte cinci femei. Este a doua oară când femeile încearcă să se roage în sala principală a moscheii din Washington.

Cu voalul pe cap, micul grup a intrat pe uşa din faţă, folosită în mod tradiţional de bărbaţi, şi s-a aşezat în partea din spate a sălii de rugăciune, 20 de bărbaţi aflându-se în faţă. În moscheea din Washington, femeile şi copiii intră în mod normal printr-o uşă mică a unei camere aflată într-un colţ, ascunsă după un paravan.

Imamul care oficia slujba a întrerupt rugăciunea de săptămână, "în speranţa că va sosi poliţia, întrucât perturbau rugăciunea", a spus acesta. În câteva minute, într-adevăr trei ofiţeri de poliţie au intervenit pentru evacuarea femeilor. "Trebuia să plece sau erau arestate", a spus un ofiţer.

Grupul de femei a respectat ordinele şi a continuat rugăciunea sa pe trotuarul de vizavi de moschee, în faţa poliţiştilor, după care au părăsit zona fără incidente, aflăm din paginile La Croix.

©Alex_Daniel Rotariu - publicat in MONITOR Lacasuri Ortodoxe 8/2010
Sursa: www.LacasuriOrtodoxe.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

About this blog

Pentru multi, islamul are multe necunoscute. Pentru cei ce cauta sa cunoasca mai mult islamul, aici incercam sa oferim cateva informatii pentru a ptea intelege ce este islamul. 

Site Sponsors

Followers

toateBlogurile.ro

StatCounter