Islamul - religia Jihadului (III)

Sursa: Ziarul de Mureş

"Atâta timp cât islamul va rămâne islam (ceea ce se va întâmpla) şi Occidentul va rămâne Occident (ceea ce este mult mai puţin sigur), acest conflict fundamental între două mari civilizaţii şi moduri de viaţă va continua să definească relaţiile lor în viitor. Şi asta, pentru că islamicii sunt convinşi de superioritatea culturii lor şi obsedaţi de inferioritatea puterii lor". (Samuel P. Huntington - "Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale,1996")

A devenit un loc comun afirmaţia că atacurile din 11 septembrie, 2001, de la New York şi Washington, care au dus la moartea a 3.000 de oameni, au schimbat cursul istoriei. Privite din perspectiva organizatorilor atentatului (gruparea al-Qaeda), evenimentele de acum cinci ani n-au fost însă decât o reaşezare firească a axei istoriei pe coordonatele celui mai activ element al patrimoniului politico-religios islamic - jihadul violent.
Spiritul "războiului sfânt" permează întreaga istorie islamică, mişcarea fundamentalistă al-Qaeda nefiind altceva decât reflectarea idealului politic al islamului - dominarea întregii lumi. Este de netăgăduit faptul că de câte ori au avut forţa necesară, musulmanii nu au ezitat să-şi pună în aplicare planurile expansioniste, fie că a fost vorba de ocuparea Romei de către sarazini, în 846, de distrugerea Constantinopolului, în 1453, sau de asaltul oprit la porţile Vienei, în 1683.

Obiectiv global
Faptul că viziunea expansionistă a islamului de a aduce întregul pământ sub guvernarea sa a suferit eşecuri repetate în ultimele două secole şi în special în ultimele decenii, a inspirat recurgerea la terorism, singura soluţie posibilă în condiţiile uriaşului dezavantaj de forţe dintre Occident şi lumea musulmană. Primul câmp de bătălie pe care s-a experimentat această unealtă de luptă a fost cel israelo-palestinian. Atentatele sinucigaşe practicate de Hamas şi de Jihadul islamic s-au dovedit a fi o armă de o redutabilă eficacitate, contribuind major la retragerea Israelului din Fâşia Gaza. Însă, contrar unei idei bine înrădăcinate în Occident, lupta contra Israelului nu reprezintă esenţa problemei.
Miscările în aparenţă naţionale, precum cele palestiniene - Hamas şi Jihadul islamic - sau Hezbollah-ul libanez nu consideră acţiunile anti-evreieşti decât un episod dintr-un proiect mult mai vast, care trebuie să conducă spre o Palestină musulmană, pe ansamblul teritoriului dintre Mediterana şi râul Iordan, inserată într-o umma ("comunitatea credincioşilor").
Ţelurile globaliste ale grupărilor militante islamice sunt şi mai evidente în cazul al-Qaeda (Baza). Într-adevăr, organizaţia lui Osama ben Laden s-a constituit în urma primului război din Golf cu scopul de a-i alunga pe necredincioşi de pe pământul sfant al Arabiei, însă eliberarea locurilor sfinte ale islamului nu este decât o etapă pe un drum foarte lung. În privinţa recrutării, ca şi a obiectivelor sale, "Baza" este o internaţională, constituită cu ţelul de a împinge cat mai departe domeniul dar al-islam-ului ("casa islamului" - ţările unde musulmanii sunt la putere şi domneşte legea islamică). Faptul că lovitura cea mai puternică a al-Qaeda a avut drept ţintă Statele Unite nu reflectă decât convingerea lui ben Laden că America este în acest moment principalul obstacol în atingerea scopurile finale ale islamului.

Strategia de subjugare
De asltfel, liderii al-Qaeda n-au ascuns deloc că atentatele de la New York şi Washington au reprezentat doar prima mutare în cadrul unui plan pe termen lung care urmăreşte preluarea puterii mondiale de către islam. Detaliile strategiei de îngenunchere a lumii au fost publicate într-o carte scrisă de jurnalistul iordanian, Fuad Hussein, care a intervievat figuri de marcă ale reţelei al-Qaeda. Ziaristul a aflat că gruparea teroristă a pregătit un război de lungă durată la sfârşitul căruia, în viziunea fundamentaliştilor, fiecare cetăţean al planetei va avea două opţiuni: fie va trece la islam, fie va deveni cetăţean de rangul doi. Războiul ar urma să dureze două decenii, fiind divizat în şapte faze operaţionale: "Deşteptarea" (2000-2003), menită să trezească conştiinţa musulmanilor din lumea întreagă în privinţa misiunii lor; "Deschiderea ochilor" (2003-2006), consacrată transformării militantismului islamic într-o mişcare de masă, "Renaşterea şi ridicarea" (2007-2010), marcată de atacuri împotriva Turciei seculare şi a Israelului; "Distrugerea" (2010-2013), concentrată asupra preluării controlului regimurilor din Golful Persic; "Naşterea Califatului" (2013-2016), în care va fi proclamat un guvern unic pentru toate naţiunile musulmane; "Război total" (2016-2018), dedicată conflictului mondial între "Frontul Credincioşilor" şi "frontul infidelilor" şi "Victoria definitivă" (2018-2025), perioadă care va marca sfârşitul Israelului şi instaurarea califatului pe toată planeta.
Succesul celei de-a doua faze operaţionale, "Deschiderea ochilor" (2003-2006), este vizibil pentru orice observator al scenei politice internaţionale. La nivelul puterii politice, Orientul Mijlociu a înregistrat o cotitură netă spre islamişti, care au obţinut rezultate foarte bune la alegerile parlamentare din Egipt, au câştigat alegerile din Iran şi din teritoriile palestiniene.

Apostolii războiului sfânt
Impactul crescând al tezelor islamiste este vizibil şi în rândul maselor musulmane din ţările arabe, asiatice sau europene. Atentatele din Spania şi Marea Britanie, asasinarea regizorului olandez Theo van Gogh, revoltele de la periferiile marilor oraşe franceze şi mai ales reacţia vehementă faţă de publicarea caricaturilor lui Mahomed sunt ecoul predicilor rostite săptămânal de clerici musulmani în marile capitale ale ţărilor occidentale, în Orientul Mijlociu, în nordul Africii, Pakistan, China (Xinjiang), Indonezia, Filipine, India, Bosnia, Kosovo sau Macedonia. Imami ca Omar Bakri, supranumit "ayatollahul din Tottenham", Imram Waheed, reprezentantul londonez al organizaţiei Hizb ut-Tahrir, Omar Mahmoud Othman abu Omar, Abu Hamza al-Masri, Ibrahim Madhi sau Mamour Fall sunt doar câteva din miile de clerici musulmani din întreaga lume care le reamintesc credincioşilor că datoria lor este să urască toate celelalte religii, moduri de viaţă, crezuri, doctrine sau credinţe care contrazic islamul. O scurtă trecere în revistă a concepţiilor lor este edificatoare. Astfel, pentru unul din cei mai reprezentativi militanţi islamişti, şeicul Omar Bakri Muhammad, liderul fostei grupări Al-Muhajiroun, atacurile de la 11 septembrie şi orice act terorist musulman se explică printr-un text divin, Surah AL-Baqara 2:190: "Luptă pe calea lui Allah împotriva celor care luptă împotriva ta…", care permite musulmanilor să lupte prin orice mijloace împotriva "kaffir" (cei care nu cred în islam). Potrivit clericului musulman, "terorismul poate fi ori pozitiv, ori negativ, după cum este pro sau contra lui Allah… În termenii jurisprudenţei islamice, doar musulmanii sunt nevinovaţi; ne-musulmanii nu sunt. Toţi ne-musulmanii sunt criminali răzvrătiţi împotriva lui Allah. Noi nu facem nici o deosebire între civili şi non-civili, între inocenţi şi vinovaţi, ci doar între musulmani şi necredincioşi. Viaţa unui necredincios nu are nici o valoare, nici o sfinţenie… Jihadul nu este în mod special anti-creştin - este anti-kaffir."
Consecinţa acestei viziuni asupra lumii a fost sintetizată de un alt cleric radical, şeicul Ibrahim Madhi, al cărui mesaj a fost transmis în direct de televiziunea palestiniană: "Allah vrea ca statul injust al Israelului să dispară. Statele Unite, această ţară nedreaptă, vor fi rase de pe suprafaţa pământului. Statul infidel Marea Britanie va fi distrus".

Mentorii al-Qaeda
Cei care cred că atentatele teroriste comise de islamişti sau opiniile extremiste menţionate mai sus reprezintă o excepţie în lumea islamică sunt contrazişi chiar de multiplele exemple existente în istoria musulmanilor. Osama ben Laden şi al-Qaeda, la fel ca alte zeci de grupări teroriste islamice, pot fi consideraţi descendenţii spirituali direcţi ai "Hashishin" (Asasinii)", o sectă musulmană şiită care a îngrozit timp de două secole Orientul Apropiat şi Asia Centrală. Această grupare, înfiinţată de Hassan Bin Sabbah, în anul 1090, şi-a avut centrul în munţii din nordul Persiei şi a terorizat regiunea actualei Sirii, Iran şi Irak, cu scopul de a reconstitui califatul fatimid din Egipt. Forţa Asasinilor a constituit-o terorismul. Îndeplinind poruncile lui Hassan Bin Sabbah, adeptii cultului omorau conducători politici sau persoane care aveau influenţă asupra maselor. Numai în timpul conducerii lui Sabbah, au fost ucişi 75 de lideri, printre care opt califi şi sultani, şase viziri, şaptesprezece emiri, vali (conducători de regiune), muftii şi cadii. Toţi cei asasinaţi aparţineau claselor conducătoare sau aveau o influenţă însemnată asupra maselor.
Cronicile vremii relatează că întemeietorul sectei îşi droga adepţii înainte de trimiterea în misiuni ucigaşe. Ca şi astăzi, conducătorii religioşi ai sectei ismaeliţilor, cum mai erau cunoscuţi "Asasinii", le spuneau militanţilor că vor avea parte de Paradis în cazul în care îndeplinirea ordinului ar fi însemnat sacrificarea propriei vieţi. Gradul extrem de fanatism şi îndoctrinare le-a permis ismaieliţilor să controleze peste 70 de castele din munţii Siriei şi Iranului, serviciile lor fiind solicitate de diferiţi lideri musulmani. În cele din urmă, "Asasinii' au fost distruşi de triburile momgole în secolul al XIII-lea, dar impactul lor a fost atât de mare încât termenul de asasin a intrat în latină şi apoi în limbile europene, fiind popularizat de marele explorator Marco Polo.

Doctrina statului islamic
Un alt argument împotriva tezei singularităţii ideologiei al-Qaeda şi a altor grupări similare este legătura dintre Ayman al-Zawahiri, numărul doi în al-Qaeda, şi Said Qutb, considerat primul fundamentalist islamic modern. Legătura dintre cei doi demonstrează că radicalismul islamic modern nu a apărut pe un teren gol, ci a prins contur cu mai bine de jumătate de secol în urmă.
Născut în Egiptul superior, în anul 1906, Said Qutb a fost în tinereţe un admirator al Occidentului, dar o călătorie în Statele Unite la sfârşitul anilor 1940 şi apariţia statului Israel i-au schimbat opiniile. Nemulţumit de combinaţia de naţionalism şi socialism arab promovată de ţara sa, Qutb, funcţionar în Ministerul Educaţiei, a scris câtevă cărţi, chemând la apariţia unei "noi generaţii coranice". Qutb a schiţat o teorie a statului islamic care avea să influenţeze nenumăraţi islamişti şi constituie şi astăzi un punct de referinţă pentru organizaţii de tipul celei conduse de Osama ben Laden. La fel ca profetul Mahomet acum 1300 de ani, Said Qutb a denunţat corupţia şi decadenţa societăţii în mijlocul căreia trăia. El considera că musulmanii din epoca naţionalismelor ignoră islamul şi venerează idoli moderni precum naţiunea, partidul sau socialismul. De asemenea, Qutb susţinea că islamul este ţinta unei conspiraţii universale din care fac parte creştinii, evreii, sioniştii, păgânii şi ateii. În viziunea lui Qutb, singura soluţie era încetarea fragmentării lumii musulmane pe criteriul naţional şi restabilirea valorilor islamului ca religie a unei singure comunităţi - "umma", a tuturor musulmanilor, indiferent de etnie.
Deşi Qutb avea să sfârşească executat de autorităţi, teoria statului islamic nu a dispărut o dată cu moartea sa. Provenit dintr-o distinsă familie de intelectuali, Ayman al Zawahiri a devenit un adept al lui Said Qutb, mai ales după contactul său cu fratele acestuia, Mohamed Qutb, profesor de religie islamică în Arabia Saudită. În anii '80 Ayman al Zawahiri s-a deplasat la Peshawar, în Pakistan, unde l-a cunoscut pe tânărul Osama ben Laden, venit şi el să lupte în "jihad" - războiul sfânt împotriva infidelilor comunişti. Ayman al Zawahiri avea să devină sfetnicul principal al lui Osama ben Laden şi de fapt creierul organizaţiei al-Qaeda. De altfel, cei doi au avut o contribuţie importantă la aplicarea în practică a teoriilor lui Said Qutb în Afganistan, în timpul perioadei în care talibanii s-au aflat la putere, din 1994 până în 2001.

Al doilea Mahomed
Cel mai bun exemplu că predispoziţia la fundamentalism religios şi radicalism nu este apanajul unor indivizi, grupări sau "secte" izolate este Iranul, ţară condusă de aproape trei decenii de ayatollahii islamici. Liderul revoluţiei din 1979, ayatollahul Khomeini, este cel care a reînviat, în epoca modernă a islamului, viziunea profetului Mahomed privind cucerirea lumii. În predicile sale, Khomeini a explicat că restabilirea statului Israel a fost un miracol satanic îngăduit de Dumnezeu din cauza răcirii credinţei maselor musulmane. El a chemat la o reînnoire a adevăratului islam, în vederea aducerii la îndeplinire a trei ţeluri, în următoarea ordine:
1. Izgonirea conducătorilor "seculari" din ţări islamice ca Algeria, Maroc, Tunisia, Egipt sau Iordania, după modelul revoluţiei din Iran;
2. Redobândirea controlului asupra pământului Palestinei, concomitent cu exterminarea evreilor în cadrul acestui proces;
3. Cucerirea restului lumii în numele lui Allah.
Fără nici o îndoială, demersurile regimului de la Teheran de a dobândi arma atomică au legătură cu ţelurile menţionate de Khomeini. Actualul preşedinte, Ahmed Ahmadinejad, a afirmat în mod repetat că doreşte ştergerea statului evreu de pe faţa pământului. Faptul că utilizarea opţiunii nucleare ar degenera într-un conflict internaţional major, cu consecinţe dezastruoase pentru toţi actorii conflictului, nu este de natură să-i descurajeze pe conducătorii iranieni, atâta vreme cât printre victime s-ar număra şi "superputerile creştine". (va urma)

Ioan BUTIURCĂ