Irak - teocraţie islamică

Sursa: Ziarul de Mureş

Perspectivă de coşmar la Casa AlbăStatele Unite sunt pe cale să eşueze în misiunea lor de a crea un stat laic, pro-occidental în Irak. Nemulţumirea tot mai mare a populaţiei faţă de ocupanţii americani şi recrudescenţa sentimentelor religioase îndreaptă ţara spre un regim de tip islamic, asemănător celui existent în Iran. Capetele lucide din interiorul administraţiei Bush recunosc că există şanse minime de a evita instaurarea legii islamice pe teritoriul irakian.

"Dacă ar fi meditat mai serios la o asemenea perspectivă, administraţia Bush şi-ar fi schimbat poate planul de invadare a Irakului". Aceste cuvinte nu aparţin unui cleric musulman, ci lui Noah Feldman, profesor de Drept la Universitatea din New York. Feldman, un expert de frunte în legea islamică, a lucrat până în vară în funcţia de consilier al actualului administrator al Irakului. În prezent, juristul evreu de 32 de ani este consilier pe lângă Casa Albă al Autorităţii Provizorii americane şi al Consiliului Guvernamental din Irak. Feldman a avertizat recent că liderii irakieni pregătesc un proiect de constituţie care prevede un rol oficial pentru islam: "Este foarte posibil ca produsul constituţional final să nemulţumească mulţi membri ai guvernului american. Nu va arăta deloc aşa cum şi-au imaginat ei. Orice guvern ales în mod democratic este puţin probabil să fie laic. Şi, cinstit vorbind, puţin probabil să fie pro-american."
Opiniile pesimiste ale lui Feldman i-au iritat pe oficialii Pentagonului, care l-au trimis pe acesta la Bagdad tocmai din cauza cunoştinţelor sale vaste privind legea islamică. Juristul evreu a fost acuzat că este "moale" în privinţa islamului. Cu toate acestea, Feldman pledează pentru demararea tratativelor cu democraţii islamişti. El susţine că partidele islamiste se vor ridica oricum, şi că vor deveni şi mai periculoase dacă vor fi scoase în ilegalitate de autorităţile seculare.
Această perspectivă a trezit îngrijorare şi opoziţie la Casa Albă şi Pentagon. Înainte de declanşarea războiului, durii din administraţia Bush considerau că înlăturarea regimului lui Saddam Hussein va fi primul pas spre remodelarea Orientului Mijlociu. În viziunea lor, Irakul ar fi urmat să se transforme într-un stat democratic, laic, capitalist, un adevărat far călăuzitor pentru vecini săi, sub conducerea unor lideri precum Ahmad Chalabi, de orientare seculară. Proiectul administraţiei Bush mai stabilea transformarea Irakului într-o federaţie formată din 18 provincii, care să împiedice diversele grupuri etnice şi religioase să ameninţe stabilitatea unei regiuni şi aşa foarte frământate.

Pericolul şiit
Realitatea din teren este însă cu totul alta. Cea mai mare ameninţare pentru planurile americane vine din partea musulmanilor şiiţi, care reprezintă peste 60 la sută din populaţia de 24 de milioane de locuitori a Irakului. Sub regimul lui Saddam Hussein, membru al comunităţii sunite, care formează aproximativ 30 la sută din populaţia ţării, şiiţii au fost oprimaţi cu brutalitate. Imediat după căderea fostului lider irakian, clericii şiiţi s-au arătat extrem de activi, preluând controlul asupra mai multor oraşe din sudul ţării. Ei au anunţat că nu sunt dispuşi să tolereze o prezenţă americană prelungită pe teritoriul irakian: "Pentru început, opoziţia noastră faţă de ocupaţia străină va fi exprimată prin mijloace paşnice. Apoi, dacă vom constata că acest fel de opoziţie nu duce la nici un rezultat, vom decide ce avem de făcut în continuare". La Washington, acest avertisment este luat tot mai mult în serios, deoarece, din experienţele anterioare, americanii au învăţat că martiriul face parte integrantă din cultura şiită. În anii '80, militanţii şiiţi au recurs la atentate sinucigaşe împotriva puşcaşilor marini şi a Ambasadei SUA din Beirut, pentru a-i scoate afară pe americani din Liban. Şi mai îngrijorătoare este legătura dintre şiiţii irakieni şi cei iranieni. Înaintea declanşării războiului, americanii considerau că şiiţii din Irak sunt mai laici decat cei din Iran. Acestă diferenţă era considerată de Washington un argument puternic pentru evitarea instaurării pe teritoriul irakian a unei teocraţii de tip iranian. În realitate însă, Consiliul Suprem al Revoluţiei islamice din Irak, principala grupare a şiiţilor irakieni, este patronat de guvernul de la Teheran. Implicaţiile acestui fapt sunt clare. Cum SUA a declarat în repetate rânduri că nu va tolera ca o teocraţie şiită să deturneze planurile americane de instaurare a democraţiei în Irak, singura necunoscută a mai rămas aceasta: când vor izbucni confruntările dintre fanaticii şiiţi şi soldaţii americani?

Denumirea de şiiţi provine din prescurtarea termenului Shiat Ali, care înseamnă "Partizanii lui Ali". Ali este figura centrală aflată la originea sciziunii islamului în şiiţi şi suniţi, petrecută în deceniile care au urmat morţii lui Mahomed, în 632. Suniţii îl consideră pe Ali, fratele lui Mahomed, al patrulea şi ultimul din califii "corect călăuziţi" care i-au succedat lui Mahomed. Şiiţii consideră că Ali ar fi trebuit să fie primul calif şi că la conducerea musulmanilor trebuie să fie numai descendenţii direcţi ai lui Mahomed.

Suniţii nu au un cler oficial, ci doar învăţaţi şi jurişti, ale căror păreri nu sunt obligatorii. În schimb, şiiţii sunt conduşi de imami, lideri spirituali care interpretează legea şi tradiţia. Caracteristica teologiei şiite este glorificarea suferinţei şi martiriului şi aplicarea strictă a legilor Coranului în viaţa publică. Suniţii şi şiiţii sunt de acord asupra învăţăturilor fundamentale ale islamului - Cei Cinci Stâlpi - şi se recunosc unii pe alţii drept musulmani. Singura ţară musulmană în care şiiţii sunt la putere este Iranul.