Secolul XXI va fi islamic sau nu va fi deloc?


Sursa: Ziarul de Mureş

Toţi non-musulmanii sunt criminali răzvrătiţi împotriva lui Allah * Este permis să decapitezi ostatici în zone de război * Drapelul islamic va flutura deasupra Downing Street şi Casei Albe* Jihadul nu poate avea sfârşit până la instaurarea Califatului global

Oricât ar părea de incredibil, afirmaţiile respective nu au fost făcute la Mecca sau la Teheran, ci la Londra, in inima democraţiei occidentale. Autorul lor este şeicul Omar Bakri Muhammad, liderul Al-Muhajiroun, una dintre cele mai controversate grupări islamice din Marea Britanie.
Omar este un exponent reprezentativ al ramurii radicale a islamului, tot mai influentă în lumea musulmană. Pentru cei care cred că activităţile teroriste islamice sunt opera unor grupuri restrânse de fanatici, interviul acordat de şeic revistei “Christianity Today” este de natură să facă lumină în privinţa adevăratelor scopuri ale islamului.

1. De ce susţineţi că ura faţă de Statele Unite a condus la atacurile din 11 septembrie?
islamul este revelaţia finală, prin urmare cei care cred în el se supun lui Allah, singurul demn de ascultare în fiecare aspect al vieţii. Pentru a înţelege 11 septembrie, trebuie să ne întoarcem la Tawhid— adorarea exclusivă a lui Dumnezeu în fiecare domeniu: religios, politic, social, etc. Fiecare acţiune a omului trebuie să se raporteze la acest lucru. Fără îndoială că 11 septembrie a fost un moment neplăcut pentru victime sau pentru rudele lor, dar cei care au comis atacurile au acţionat urmând un decret divin predestinat (deşi trebuie amintit faptul că Dumnezeu îi dă omului voinţă liberă).
“Magnificii 19” sau “teroriştii” sunt personal răspunzători de acţiunile lor. Dacă acestea au fost bazate pe poruncile lui Dumnezeu, vor fi răsplătiţi; dacă au fost împotriva poruncilor Lui, vor fi pedepsiţi. Acţiunea celor 19 are legătură cu un text divin, Surah AL-Baqara 2:190: "Luptă pe calea lui Allah împotriva celor care luptă împotriva ta…”. Musulmanii cred că ne-musulmanii sunt kaffir (cei care nu cred în islam). Termenul nu reprezintă o insultă; este o descriere. Dumnezeul în care credem noi nu a venit din pântecele unei mame. Statele Unite sunt un stat kaffir— iar kaffir îi include şi pe acei musulmani americani care se aliază cu ne-musulmanii, de exemplu cei din armata americană, în Irak, şi din acest motiv devin ţinte legitime ale jihadului. Terorismul poate fi ori pozitiv, ori negativ, după cum este pro sau contra lui Dumnezeu. Terorismul american din Irak este împotriva lui Dumnezeu. Alegătorii americani împărtăşesc o responsabilitate comună cu guvernul pe care l-au votat, la fel ca şi alegătorii ruşi în privinţa acţiunilor guvernului lor în Cecenia. Complicitatea la faptele conducătorilor îi transformă pe cetăţeni în ţinte legitime.
Americanii sunt urâţi pentru că sunt agresorii musulmanilor în Afganistan, Liban, Somalia, Irak, Palestina, sau pentru că sprijină regimurile-marionetă musulmane din Arabia Saudită, Egipt, ţările din Golf. După cel de-al doilea război mondial, America a declarat în mod efectiv război musulmanilor şi islamului – au înlocuit imperiile britanic şi francez, i-au controlat pe conducătorii-marionetă ex-britanici, dar mai ales au acordat ajutor militar, financiar şi diplomatic israelienilor. De asemenea, America utilizează dreptul de veto de la ONU împotriva musulmanilor şi a instalat baze militate de-a lungul lumii islamice, fapt ce reprezintă, în sine, un act de agresiune.
2. Credeţi că evenimentele din 11 septembrie au fost în vreun fel justificate din punct de vedere islamic?
Vorbind la modul obiectiv, în calitate de învăţat musulman, şi fără să instig la astfel de acte, afirm că jihadul poate fi purtat în afara câmpului de bătălie. Războiul sfânt nu este restricţionat de timp, loc, eveniment, oameni, alimente, apă (amândouă pot fi otrăvite în mod legitim în Jihad), sau îmbrăcăminte. Nu este nevoie să porţi o uniformă. Orice armă este admisă în jihad. Până şi animalele pot fi utilizate ca “atacatori sinucigaşi”! Jihadul nu este limitat de ţintă - chiar şi musulmanii sau copiii, dacă sunt folosiţi de inamic drept scuturi umane, pot fi ucişi. Un singur lucru poate împiedica Jihadul – un acord de securitate.
Femeile ne-combatante, copiii, bătrânii, clericii, nebunii, handicapaţii nu sunt vizaţi. În cazul în care sunt omorâţi accidental, copii ne-musulmanilor merg în Paradis. Cu toate acestea, dacă astfel de persoane mor în timpul unui tir încrucişat, ele devin pierderi colaterale.
Evenimentele din 11 septembrie au fost justificate pentru că America nu avea o înţelegere de securitate cu musulmanii, deşi musulmanii din Statele Unite sunt sub regimul unui astfel de acord, chiar dacă ei nu acţionează militar împotriva Americii. Numai clericii experţi în fiqh (jurisprudenţa islamică) ar fi putut plănui evenimentul, pentru că cei 19 au folosit nume de împrumut non-musulmane pentru a intra în SUA ( fapt ce le-a permis să acţioneze legal în Jihad).
Când am auzit de atentat, m-am rugat lui Dumnezeu ca nici un musulman din America să nu fi luat parte la atac, pentru că este haram (“interzis în islam”). După ce al-Qaeda a admis responsabilitatea pentru atentat, a fost evident că experţi ulema (clerici islamici) au fost în spatele atacului. Astfel, Al-Qaeda a reînviat cultura terorismului islamic după 200 de ani.
3. Ce ne puteţi spune despre luarea de ostatici şi masacrul de la Beslan, Rusia, în septembrie 2004?
Aşa cum am mai afirmat, în Jihad nu există restricţii asupra locului (un atac poate avea loc chiar şi la Mecca) – deci şcolile reprezintă ţinte legitime ale Jihadului. Depinde de mujahedinii locali, de cei care intră în luptă, să decidă cea mai bună strategie. Omorârea femeilor şi copiilor n-a fost şi nu va fi niciodată parte a Jihadului în islam, fie că este vorba de femei şi copii musulmani sau non-musulmani. Aşadar, dacă mujahedinii ceceni au ucis femei şi copii la Beslani, aş condamna acest lucru. Copiii non-musulmanilor, care mor în circumstanţe precum cele de la Beslan, merg în Paradis.

4. Aţi caracteriza jihadul al-Qaeda ca fiind anti-creştin, tot atât cât este anti-aemerican?
Al-Qaeda îşi are originea în secta Ahl-us Sunnah wa Jamaah— cunoscută de asemenea ca Salafis sau Al-Huruba “Străinii”, sau "Poporul lui Tawhid" – ramura Wahhabi a islamului, fapt care explică de ce Zarqawi foloseşte acest termen în Irak. Jihadul nu este în mod specific anti-american. În termenii jurisprudenţei islamice, doar musulmanii sunt nevinovaţi; ne-musulmanii nu sunt. Toţi ne-musulmanii sunt criminali răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu. Musulmanii care se implică în întruniri ecumenice sunt apostaţi. Dumnezeu face deosebire între oameni pe baza credinţei. Jihadul nu este în mod special anti-creştin – este anti-kaffir.
5. Bin Laden susţine că Jihadul este defensiv. Puteţi explica acest lucru?
Salafis nu folosesc acest termen, dar jihadul defensiv este răspunsul musulmanilor atunci când sunt atacaţi. Jihadul ofensiv intervine în cazul în care islamul este introdus pe cale militară de un stat islamic cuceritor, sau când musulmanii sunt arestaţi pentru credinţa lor. 11 septembrie n-a fost o încercare de a cuceri America, ci mai degrabă un act de răzbunare. Scopul atacului a fost să-i forţeze pe americani să plece din lume musulmană, prin pricinuirea aceleiaşi suferinţe pe care SUA a cauzat-o musulmanilor.
6. Care este poziţia legii islamice? Este halal (permis de legea shari'ah) să decapitezi ostatici occidentali în Irak?
Este halal să decapitezi criminali musulmai! Este halal să ucizi ostatici în zone de război. În privinţa a ceea ce se poate face pentru a asigura eliberarea lor, fie ei, fie familiile lor trebuie să îmbrăţişeze islamul. Sau, pe baza principiului din jurisprudenţa islamică, care se referă la beneficiile adse islamului şi Ummah ( comunitatea musulmană mondială), rudele ostaticilor ar putea condamna în mod permanent Cruciadele, Acordul Sykes-Picot din 1916 care a divizat Orientul Mijlociu între francezi şi englezi, Declaraţia Balfour din 1917 care a înmânat Palestina sioniştilor, Rezoluţia 181 a ONU care stabileşte existenţa entităţii sioniste, precum şi situaţiile de la Guantanamo Bay, Umm Qasr, Bagran şi închisoarea Abu Ghraib. Mujahedinii ar putea cântări apoi avantajele pe care le-ar oferi eliberarea ostaticilor în comparaţie cu omorârea lor. Ceea ce s-a întâmplat în Spania vine în sprijinul acestei realităţi: când guvernul de la Madrid a anunţat retragerea trupelo din Irak, mujahedinii au răspuns pozitiv. Musulmanii au apreciat marşurile anti-război din Occident, Ben Ladem i-a chemat pe locuitorii Europei să condamne guvernele lor.
7. Pe ce bază ar putea America să ajungă la pace? Puteţi explica în ce constă Tratatul Hudaibiyya Treaty şi implicaţiile sale? Poate fi reînnoit?
Ceea ce a afirmat Raportul Comisiei 11 septembrie este fals – nu este necesar pentru americani să se convertească la islam ca să aibă pace. Musulmanii luptă împotriva americanilor pentru că aceştia sunt agresori; luptăm împotriva guvernelor musulmane apostate pentru ca acestea sunt duşmani ai legii islamice.
Pacea poate veni dacă America îşi retrage forţele din lumea musulmană, încetează exploatarea petrolului musulman, stabileşte relaţii decente cu musulmanii şi încetează sprijinirea agresorilor sionişti şi a guvernelor marionetă musulmane. Cu alte cuvinte, “Jos mâinile pe pe pământurile musulmane!”. Musulmanii nu au atacat Statele Unite - opusul este adevărat. 11 septembrie a fost un act de răzbunare. Aşa cum a spus ben Laden, pacea va veni când Statele Unite se vor retrage din lumea musulmană.
Tratatul Hudaibiyya Treaty a fost un armistiţiu de 10 ani încheiat între musulmanii din Medina şi păgânii din Mecca, şi reprezintă o bază pentru zilele noastre. Se poate reînnoi. Stabileşte un acord de securitate. Cu toate acestea, nu poate fi încheiat cu ocupanţii – deci nu poate fi negociat cu sioniştii sau cu susţinătorii lor.
8. Puteţi explica conceptele pe care ben Laden le foloseşte în declaraţiile sale referitoare la atentatele din 11 septembrie şi alte evenimente: “Casa Războiului” versus “Casa Credinţei” şi, în altă sferă, “Casa Armistiţiului” sau “Pactului”? Este aceasta din urmă o temelie pentru încetarea ostilităţilor? Poate Jihadul să ia sfârşit vreodată?
Conceptul Dar al-Harb, care este câteodată tradus în mod greşit drept “Casa Războiului”, face referire la domeniul războaielor împotriva lui Dumnezeu sau a musulmanilor. Teritoriile non-islamice sunt fie în război cu musulmanii, fie sub incidenţa Pactului. În ziua de astăzi, întreaga lume cade sub incidenţa Dar al-Harb, pentru că se situează în sfera non-shari’ah, în afara incidenţei legii islamice. Scopul Khilafah (Califatul mondial— statul islamic ideal, care nu există în prezent) este cucerirea lumii, fie pe cale militară, fie intelectuală prin convertirea omenirii la islam. Nu poate exista un sfârşit al Jihadului - un hadith ( sentinţă a profetului Mahomed) afirmă acest lucru.
9. Cum va funcţiona un Califat?
Sub Khilafah, autoritatea este centralizată, nu şi administraţia. Califul desemnează miniştrii, judecătorii, guvernatorii, comandanţii militari, etc. Din punct de vedere constituţional, chiar dacă analogiile sunt imperfecte, Khilafah este mai aproape de sistemul prezidenţial american decât de sistemul parlamentar britanic. Diferenţa fundamentală este că un Califat funcţionează sub un mandat divin. Nu pot exista judecători non-musulmani. Practic, Coranul şi sentinţele lui Mahomed, cuprinse în Hadith, reprezintă Constituţia. Shari’ah este legea. Califul este ales de musulmani, fie că este vorba de alegeri populare sau de o selecţie făcută de Majlis as-Shura – Adunarea Consultativă. Non-musulmanii pot intra în Majlis pentru a-şi reprezenta propria comunitate.
10. Care vor fi drepturile creştinilor într-un Califat restaurat?
Ca şi cetăţeni, în domeniile bunăstării şi securităţii, educaţiei, etc., vor fi egali cu musulmanii. Creştinii vor fi scutiţi de serviciul militar, dar pot fi voluntari. Nu va fi permisă nici o şcoală particulară, iar programul de învăţământ va fi fundamentat pe islam. Nu va admisă construirea de noi biserici, dar va fi permisă existenţa celor vechi. Toţi oficialii statului va trebui să fie musulmani. Musulmanii nu vor avea însă dreptul să-i convertească pe creştini sub ameninţarea pedepsei cu moartea.
11. Aţi vorbit despre steagul islamic fluturând deasupra Downing Street, şi am văzut un hadith pe site-ul d-voastră de internet în care susţineţi că sfârşitul lumii nu va veni până când Casa Albă nu va fi capturată. Cum preconizaţi să atingeţi aceste obiective?
"Ultima oră nu va veni până ce musulmanii nu vor cuceri Casa Albă”, este un hadith al lui Tabarani, un mare învăţat musulman. Cum se va întâmpla acest lucru? Khilafah este necesară pentru jihadul ofensiv, deşi Califatul se poate insatura şi dacă musulmanii vor reuşi să îi elibereze pe musulmanii captivi. Vorbind la modul realist, aceste obiective (instaurarea Califatului în Marea Britanie şi Statele Unite) se vor realiza, probabil, prin activitatea misionarilor islamici.
Ioan BUTIURCĂ

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

About this blog

Pentru multi, islamul are multe necunoscute. Pentru cei ce cauta sa cunoasca mai mult islamul, aici incercam sa oferim cateva informatii pentru a ptea intelege ce este islamul. 

Site Sponsors

Followers

toateBlogurile.ro

StatCounter