Resurse islamice: martie 2010

Atentat criminal la Moscova

http://webtv.realitatea.net/extern/43-de-morti-in-urma-a-doua-explozii-care-au-avut-loc-la-moscova

Cel putin 37 de oameni au fost ucisi in aceasta dimineata de doua explozii produse la o statie de metrou din centrul orasului
O prima explozie puternica s-a inregistrat in statia de metrou Lubianka, din centrul orasului, in jurul de varf 07.56. Atacul a provocat moartea a 15 persoane aflate in tren si a altor 11persoane care se aflau pe peron, potrivit autoritatilor.

A doua explozie a avut loc la scurttimp, intr-o alta statie , in jurul orei locale 08.34, provocand moartea a cel putin 10 persoane, au anuntat serviciile de interventie in caz de situatii de urgenta, citate de RIA Novosti.

Potrivit Interfax, un kamikaze s-ar fi aflat la originea deflagratiei, insa oficialii rusi iau in calcul si pista unui atac terorist.

Zvonuri privind producerea unei a treia explozii la metroul din Moscova, mai exact la statia Prospekt Mira, circula la Moscova, ina Ministerul rus pentru Situatii de Urgenta nu le confirma. In prezent, centrul Moscovei este blocat.

Capitala rusa a fost afectata in ultimii 10 ani de o serie de atentate revendicate de militanti ceceni. Potrivit postului de radio Ecoul Moscovei, atentatul de astazi este primul eveniment de acest gen din ultimii sase ani. Ultimul atac terorist la metroul din Moscova a avut loc in februarie 2004, provocand moartea a 41 de oameni.

Sursa: www.9am.ro

Un tribunal islamic interzice discutiile pe Twitter si Facebook

0 comentarii
Etichete: islamic, Nigeria, tribunal

Sursa: www.LacasuriOrtodoxe.ro

Un tribunal islamic din nordul Nigeriei, unde legea Shariei este în vigoare, a ordonat suspendarea discuţiilor pe Twitter şi Facebook, lansate de către o asociaţie a drepturilor omului, care dorea sa marcheze aniversarea a 10 ani de la prima amputare efectuată unui nigerian condamnat pentru furt, a raportat presa occidentala marţi 23 martie 2010.

Este prima dată când un tribunal islamic ia o asemenea măsură în Nigeria, spun observatorii nigerieni.

Tribunalul Magajin Gari din Kaduna (nord), a ordonat unei asociaţii civile importante, care militează pentru drepturile omului – Congresul Drepturilor Civile (CRC), cu sediul in nordul Nigeriei - să suspende dezbaterea pe Twitter şi Facebook despre amputarea mâinii drepte a unui nigerian, Buba Bello Jangebe, în virtutea unei hotărâri a unei instanţe sharia din Statul Zamfara (nord), în anul 2000.

Instanţa a dispus, de asemenea, închiderea blogului asociaţiei, dedicat acestui caz.

Hotărâre urmează unei plângeri depuse vineri de către un grup care promovează protejarea Shariei, Frăţia Musulmană din Nigeria (Muslim Brotherhood of Nigeria), cu sediul în Kaduna - al doilea oraş ca mărime din nordul Nigeriei.

Grupul a declarat că aceste discuţii urmăresc “luarea în râs a Shariei”.

Statul Zamfara a fost primul care, în 2000, în Nigeria, a introdus aplicarea strictă a legii Sharia, după întoarcerea regimului civil, in urma a 15 ani de dictatură militară.

Jangebe, un cunoscut hoţ de vaci, a fost condamnat, primind pedeapsa tăierii mâinii drepte. Sentinţa, prima de acest tip, a fost executată atunci de guvernatorul Statului Zamfara, provocând un val de furie locală şi internaţională.

Reactiile fata de "retelele de socializare" nu au loc insa doar in lumea musulmana. In ultimele zile, o predica a unui pastor (nu se aminteste din ce "confesiune" face acesta parte) a circulat pe net.

Cornul islamic al Africii

0 comentarii
Etichete: Africa, corn, cornul, islam, islamic

Sursa: Ziarul de Mureş

După Afganistan şi Irak, Cornul Africii este pe cale să devină următorul front important în războiul împotriva terorismului lansat de Statele Unite. Estul continentului negru se confruntă cu o ascensiune fulgerătoare a fundamentalismului islamic, care ameninţă să transforme întreaga regiune într-un sanctuar al teroriştilor musulmani.

Întins între Marea Roşie şi Lacul Victoria, Cornul Africii este unul dintre puţinele locuri din lume în care poţi călători peste 2000 de kilometri fără să prezinţi paşaportul sau să întâlneşti vreun oficial guvernamental. Trecătorile întortocheate, drumurile de ţară izolate şi râurile sinuoase ale regiunii au fost folosite secole de-a rândul de către comercianţi, vânzători de sclavi, exploratori, contrabandişti sau bandiţi. Astăzi, locul acestora a fost luat de luptătorii musulmani, care constestă tot mai vehement poziţia autorităţilor centrale. Potrivit experţilor occidentali, conducerile corupte, graniţele poroase, sărăcia răspândită şi creşterea numărului de musulmani nemulţumiţi au creat o regiune coaptă pentru a cădea în mâinile fundamentalismul islamic. Veriga cea mai slabă a lanţului este Somalia, ţară care n-a mai avut un guvern central din 1992 şi în care preceptele islamice sunt din ce în ce mai populare.

“Talibanizarea” Somaliei
În ultimii doi ani, guvernele vecine din Cornul Africii au urmărit îngrijorate cum guvernul federal de tranziţie somalez, la înfiinţarea căruia au contribuit în 2004, a fost eclipsat de Uniunea Tribunalelor islamice, formaţiune condusă de şeicul Hassan Dahir Aweys, care militează pentru un regim naţionalist islamic şi are legături strânse cu grupările rebele musulmane. În încercarea de a stopa ascensiunea lui Aweys, Etiopia a trimis trupe în Somalia pentru a sprijini guvernul oficial, susţinut şi de Naţiunile Unite. În ciuda ajutorului acordat, autorităţile mai controlează în prezent doar oraşul Baidoa şi împrejurimile sale, restul teritoriului aflându-se sub piciorul islamiştilor. Într-o ultimă tentativă de a-l opri pe Aweys, Uniunea Africană a autorizat desfăşurarea a 8000 de soldaţi ugandezi şi sudanezi din cadrul Forţelor de menţinere a păcii pentru a proteja guvernul şi a stabiliza Somalia. Opoziţia vehementă a lui Aweys şi a altor lideri islamici, precum şi lipsa fondurilor necesare deplasării trupelor au făcut ca misiunea să rămână doar în stadiul de proiect. Între timp, noii conducători ai ţării au trecut la implementarea legii islamice, într-o manieră similară celor petrecute în Afganistanul din perioada regimului taliban. Videotecile au fost închise, tinerii au fost somaţi să-şi taie pletele şi să renunţe la consumaţia de inspiraţie occidentală iar pieţele au devenit scena pedepselor aplicate conform codului Shari’a. Biciuirea publică a criminalilor condamnaţi sau executarea unui ucigaş au devenit evenimente normale în capitala ţării, Mogadiscio, căzută în mâinile radicalilor musulmani în luna iunie, 2006. Cu toate acestea, majoritatea locuitorilor, sătui de anii îndelungaţi de conflicte, au salutat pacea adusă de miliţiile islamice, care a fost urmată de o înviorare a activităţilor economice, pe fondul scăderii generale a preţurilor.

Risc de război
Toate aceste evoluţii i-au neliniştit pe liderii ţărilor vecine, care se tem că dacă un regim islamic va avea succes în Somalia, clericii fundamentalişti din alte părţi ale Cornului Africii le vor călca în curând pe urme. Îngrijorarea generală este împărtăşită de experţii occidentali, potrivit cărora ascensiunea subită şi popularitatea militanţilor islamici vor avea consecinţe profunde asupra viitorului regiunii. Astfel, trimisul special al guvernului de la Roma în fosta colonie italiană, Mario Raffaelli, a declarat că bătălia pentru controlul Somaliei dintre guvernul de tranziţie şi Uniunea Tribunalelor islamice ar putea declanşa un război regional, în care riscă să fie atrase Etiopia, Eritrea, Kenya şi chiar Sudan: “Schimbarea din Mogadiscio a modificat toată înfăţişarea regiunii, făcând-o mult, mult mai periculoasă”. La rândul său, Robert Rotberg, directorul Programului pentru Conflicte Interstatale şi Rezolvarea Conflictelor de la Universitatea Harvard, este de părere că fiecare ţară din regiune este în pericol, deoarece radicalii islamici nu vor ezita să profite de slăbiciunile guvernelor nepopulare din regiune: “Conducerile şi standardul de viaţă sunt atât de proaste în această parte a Africii încât există cu certitudine posibilitatea de a pescui în aceste ape tulburi”.
De asemenea, diplomaţii americani se tem că militanţii al-Qaeda îl vor convinge pe şeicul Hassan Dahir Aweys să transforme Somalia într-un refugiu pentru teroriştii islamişti. Subsecretarul Departamentului de Stat al SUA, Jendayi Frazer, l-a acuzat deja pe Aweys că a oferit adăpost suspecţilor al-Qaeda bănuiţi că sunt responsabili de atentatele din august 1998 asupra ambasadelor americane din Kenya şi Tanzania, soldate cu uciderea a peste 200 de oameni, inclusiv 12 americani.

Proiect megaloman
În replică, liderul islamic somalez a respins orice comparaţie cu regimul taliban din Afganistan de la sfârşitul anilor 1990, care i-a oferit adăpost lui Osama ben Laden, permiţându-i să planifice atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. Aweys a precizat că nu are contacte cu al-Qaeda şi că este interesat doar de pacea şi prosperitatea naţiunii sale. Vecinii săi se tem însă că, odată ce va acapara întreaga putere, şeicul musulman va încerca să împlinească un vechi vis al conducătorilor ţării: Somalia Mare. De-a lungul timpului, prezenţa numeroasă a etnicilor somalezi în statele vecine a fost o permanentă sursă de conflict. Încă de la mijlocul anilor ’70, preşedintele Somaliei la vremea respectivă, Mohamed Siad Barre, a pledat în favoarea extinderii frontierelor ţării pentru a-i reuni pe toţi vorbitorii de somaleză din Kenya, Etiopia şi Djibouti. În ciuda unei scurte şi dezastruoase invazii în Etiopia în anul 1977, naţionalişţii somalezi şi fundamentaliştii islamici de astăzi continuă să sprijine proiectul unui stat somalez unificat în Cornul Africii, care să înglobeze fostele colonii britanice şi italiene din actuala Somalie, fosta Somalie Franceză (actualmente Djibouti), regiunea Ogaden din Etiopia şi provincia nord-estică a Kenyei.

Soluţii mioape
Pentru a combate ameninţarea islamistă care se profilează tot mai limpede la orizont, Statele Unite au deplasat în Djibouti, încă din mai 2003, un grup operativ de luptă cu misiunea de a lupta împotriva terorismului în Cornul Africii, precum şi în Yemen, Tanzania şi Uganda. În ultimii trei ani, cei aproape 1600 de soldaţi staţionaţi la Camp Lemonier au stabilit legături militare cu toate ţările din regiune, exceptând Somalia şi Eritrea. Trupele americane au antrenat forţele de frontieră din Djibouti şi Etiopia şi au întărit capacitatea dispozitivelor kenyene de a proteja graniţele maritime cu Somalia. Experţii susţin însă că, pe termen lung, abordarea militară nu reprezintă o soluţie pentru rezolvarea problemelor din regiune. Potrivit lui Caty Clement, director regional al Grupului pentru Crize Internaţionale, un centru de prevenire a conflictelor, “Cornul Africii are nevoie de mai mult decât soluţii militare. Este important să fii capabil să controlezi frontierele, să fii în stare să supraveghezi populaţia, dar aceasta este doar un aspect al problemei. Eşecul sau succesul unei naţiuni are legătură cu sărăcia, cu corupţia oficială, ajutorul internaţional şi sprijinul clasei mijlocii faţă de guvern. Să creezi un sistem legislativ puternic, tribunale independente şi economii sănătoase sunt lucruri care trec dincolo de capacitatea militarilor”.
În absenţa unei strategii care să răspundă tuturor provocărilor din Cornul Africii, există toate şansele ca viitorul estului continentului negru să stea sub semnul semilunii islamice. Nu este de mirare, deci, că diplomaţii occidentali şi regionali consideră că un atac terorist de anvergură în zonă este iminent. După Irak şi Afganistan, Statele Unite sunt pe cale să mai cedeze încă un front în războiul mondial împotriva terorismului.

Cornul Africii îşi datorează numele formei de corn de rinocer a peninsulei care înaintează pe o distanţă de sute kilometri în interiorul Mării Arabiei. Regiunea se întinde pe o suprafaţă de aproximativ două milioane de kilometri, pe teritoriile statelor Djibouti, Etiopia, Eritrea, Kenya, Somalia şi Sudan, cu o populaţie totală de 165 de milioane de locuitori. Întreaga zonă se confruntă cu războaie continue şi este lovită în mod regulat de catastrofe naturale, precum secete (în Etiopia) sau inundaţii (în Somalia) care afectează îndeosebi zonele rurale. Ca urmare, regiunea înregistrează unul din cele mai grave niveluri de malnutriţie din lume şi este pândită mereu de crize umanitare majore. Între 1982 şi 1992 aproximativ 2 milioane de persoane au murit din cauza combinaţiei de război şi foamete.

Ioan BUTIURCĂ

Extremele islamului

0 comentarii
Etichete: convertire, islam, martir, război

Sursa: Ziarul de Mureş

Eşecul general înregistrat în lupta împotriva terorismului islamic se datorează unei erori strategice colosale comise de liderii politici, militari şi religioşi occidentali. Insistând să plaseze responsabilitatea violenţelor pe umerii unor radicali izolaţi, consideraţi nereprezentativi pentru religia musulmană, ei au refuzat să vadă că civilizaţia vestică se confruntă de fapt cu o ideologie ale cărei principale ingrediente - fundamentalismul, extremismul şi terorismul - alcătuiesc mesajul teologic al religiei islamice.

Pentru a înţelege cât de iluzorie este distincţia făcută între promotorii jihadului şi aşa-zisul islam moderat, este suficientă o trecere în revistă a discursului public al unor personaje cheie din lumea musulmană. Fie că este vorba de lideri de state, profesori universitari sau clerici apropiaţi de cercurile puterii, modul în care aceştia abordează subiecte precum războiul sfânt, relaţia dintre islam şi creştinism, raporturile dintre "credincioşi" şi "infideli" sau martiriul nu se deosebeşte cu nimic de retorica unor figuri ca Osama ben Laden, Hassan Nasrallah sau şeicul Omar, păstorul talibanilor.
În cele ce urmează, prezentăm câteva pasaje semnificative selectate dintr-un şir aproape nesfârşit de luări de poziţie care au acelaşi numitor comun: superioritatea islamului asupra civilizaţiei creştine şi necesitatea afirmării lui prin violenţă, acolo unde este nevoie.

Convertire sau război
Fragment dintr-un discurs al conducătorului libian Mu'ammar Al-Qadhafi, transmis de televiziunea Al-Jazeera la 10 aprilie, 2006.
Mu'ammar Al-Qadhafi: "Unele persoane cred că Mahomed este doar profetul musulmanilor. Aceasta e o greşeală. Mahomed este profetul tuturor oamenilor. El a înlocuit toate religiile anterioare. Dacă Iisus ar fi trăit atunci când Mahomed a fost trimis, l-ar fi urmat pe Profet. Toţi oamenii trebuie să fie musulmani…musulmanii au fost înfuriaţi de defăimarea Profetului. Dar persoanele care l-au denigrat pe Mahomed şi-au calomniat propriul profet, pentru că Mahomed este profetul oamenilor din Scandinavia, din Europa, Asia şi Africa. Însă întrucât cărţile sfinte pe care le citesc în Scandinavia sunt falsificate şi îndeamnă la ură, ei cred că Mahomed nu este profetul lor…L-au desenat pe Mahomed înconjurat de femei acoperite cu voal, din cauza voalului purtat de femeile musulmane. Aşteptăm din partea lor să-l deseneze pe Iisus înconjurat de femei goale, deoarece adepţii…pentru că femeile creştine sunt goale. În Scandinavia femeile sunt goale. Aşteptăm să vedem un desen înfăţişându-l pe Iisus cu bombe nucleare deasupra capului său, pentru că bomba nucleară a fost concepută de creştini…În orice caz, cărţile sfinte ale Occidentului, ale Europei şi Americii, cheamă la ură; nu e nici o îndoială în privinţa asta. Textele Bibliei sunt deformate şi inumane. Aşa-numitele Vechiul Testament şi Noul Testament nu sunt nici Vechiul Testament, nici Noul Testament, din cauză că ambele testamente au fost înlocuite, şi prin urmare sunt falsificate. Ele au fost scrise cu mâna la sute de ani după Iisus. În Biblie există lucruri care sunt nepotrivite atât pentru Iisus, cât şi pentru Moise. Dacă dorim să îmbunătăţim starea umanităţii şi să trăim într-un sat global, datorită globalizării, trebuie să căutăm adevărata Biblie, deoarece Biblia care există astăzi este măsluită. Biblia actuală nu-l menţionează pe Mahomed, în vreme ce Biblia Dumnezeului nostru îl pomeneşte în repetate rânduri pe Mahomed. Trebuie să cercetăm Evanghelia după Barnabas, a Sfântului Barnabas, pentru că aceasta este adevărata evanghelie. Această evanghelie menţionează explicit că Mahomed va veni după Iisus…. Avem 50 de milioane de musulmani în Europa. Sunt semne că Allah va permite victoria islamului în Europa - fără săbii, fără arme, fără cuceriri. Cei cincizeci de milioane de musulmani ai Europei vor transforma acest continent într-unul musulman în decurs de câteva decenii. Allah mobilizează naţiunea musulmană a Turciei, adăugând-o Uniunii Europene. Asta înseamnă încă 50 de milioane de musulmani. Vor fi 100 de milioane de musulmani în Europa. Albania, care este o ţară musulmană, a intrat deja în Uniunea Europeană. Bosnia, care este o ţară musulmană, a intrat deja în UE. Europa este într-o situaţie dificilă, şi la fel este şi America. Amândouă trebuie să accepte să devină islamice în viitor sau să declare război împotriva musulmanilor."

Ura sfântă
Fragmente dintr-un interviu acordat postului de televiziune Al-Majd de profesorul doctor în jurisprudenţă islamică Abd Al-Aziz Fawzan Al-Fawzan, din Arabia Saudită.
Dr. Abd Al-Aziz Fawzan Al-Fawzan: "Cineva care îl neagă pe Allah, îl venerează pe Hristos, fiul Mariei, şi susţine că Dumnezeu este Trinitate - vă plac aceste lucruri pe care le spune şi le face? Nu urăşti credinţa unui asemenea politeist care spune că Dumnezeu este o treime dintr-o trinitate, sau se închină la Hristos, fiul Mariei? Cineva care permite şi comite păcate trupeşti - aşa cum este cazul în ţările occidentale, unde concubinajul este îngăduit şi nu este considerat o problemă - nu urâţi astfel de lucruri? Oricine spune, "Nu-l urăsc, nu este un musulman…"… aceasta nu este rasism, frate. Noi nu urâm un politeist din cauza culorii sale, a sexului, sângelui, ţării sale sau pentru că este american, european, chinez sau asiatic. Ei sunt partenerii noştri în cadrul umanităţii. În ochii lui Allah un musulman american poate fi mai bun decât toţi arabii…Însă dacă această persoană este un necredincios - chiar dacă această persoană este mama sau tatăl meu, ferească Dumnezeu, sau fiul sau fiica mea - trebuie să o urăsc, trebuie să urăsc erezia sa şi sfidarea pe care o aduce lui Allah şi profetului său. Trebuie să îi urăsc faptele abominabile. Mai mult decât atât, trebui să fie o ură pozitivă. Trebuie să mă facă să simt compasiune faţă de el, să mă determine să-l călăuzesc şi să-l schimb."

Fragmente dintr-un interviu acordat televiziunii Al-Majd de profesorul Walid Al-Shuzi de la Universitatea Al-Riyadh.
Walid Al-Shuzi: "Unii spun că atunci când ieşi din moschee trebuie să-i iubeşti pe evrei şi pe creştini. În predicile lor ei întreabă, "Care este scopul acestor incitări şi aţâţări la ură?" Ei spun că după ce ai ascultat predica şi întâlneşti un evreu sau un creştin nu trebuie să manifeşti nici un fel de ostilitate faţă de ei. Poate că acest lucru vine din presiunea exercitată de aşa-numitul anti-semitism. Venerabile şeic, astfel de oameni nu înţeleg diferenţa dintre duşmănirea necredincioşilor şi atacarea lor. Ne este interzis să-i atacăm, dar avem datoria de a-i urî, aşa cum este scris în Coran şi Suna (principiile de bază ale islamului - n.red.) Astfel de oameni vor să-i determine pe musulmani să-şi abandoneze religia. Iată ce fac aceşti ipocriţi, aşa cum a fost prevăzut de Allah. Există o diferenţă între a-i urî pe cei care se închină la alţi dumnezei decât Allah şi coexistenţa cu ei. Vecinul Profetului a fost un evreu, nu-i aşa? Şi cu toate acestea Mahomed a spus:" Dă-l afară din Peninsula Arabia". Coexistenţa este un lucru iar ura faţă de o astfel de credinţă este alt lucru. Nu-l urăsc pentu cine este. Nu-l urăsc din cauza cărnii sau a sângelui său, şi nu-l urăsc din cauza naţionalităţii sale. Îl urăsc de dragul lui Allah. Chiar dacă ar fi fratele sau vărul meu, şi chiar de ar fi din propriul meu trup şi sânge - l-aş urî de dragul lui Allah."

Răsplata martirilor
Fragment dintr-o conferinţă a şeicului Palestinian Ahmad Qattan
Ahmad Qattan: "Mujahedinul, războinicul de la frontieră, predicatorul, credinciosul, martirul, cel care caută martiriul…aceşti eroi care stau la rând şi aşteaptă ocazia de a se sacrifica, nu pentru pâine şi cartofi, ci de dragul Dumnezeului religiei lor, pentru a-i preaslăvi cuvintele. Ei caută viaţa cea mai ideală, cea mai lungă viaţă în paradis. Ei doresc să se alăture fraţilor lor, martirilor, şi să culeagă recompensele pentru martiriul lor. Un martir primeşte şase recompense de la Allah: păcatele îi sunt iertate din clipa în care îşi varsă primul strop de sânge şi îşi vede locul său în paradis; este cruţat de suferinţele mormântului şi scutit de iad; coroana onoarei îi este aşezată pe cap - cu o bijuterie mai minunată decât această lume şi tot ce este în ea; este căsătorit cu 72 de femei cu ochi negri şi poate să intervină în faţa lui Allah pentru 70 dintre rudele sale."

Ioan BUTIURCĂ

Apocalipsa islamică

0 comentarii
Etichete: apocalipsa, islam, mahdi

Sursa: Ziarul de Mureş
Pentru prima dată de la debutul crizei nucleare iraniene, o serie de membri de frunte ai elitei politice şi militare din Israel şi India au avertizat opinia publică mondială asupra gravei ameninţări reprezentate de acţiunile regimului de la Teheran. Conform mai multor experţi în problemele Orientului Mijlociu, guvernul iranian intenţionează să obţină bomba atomică pentru a declanşa o apocalipsă planetară, menită să împlinească profeţiile conţinute în Coran, cartea sfântă a musulmanilor.

Escaladarea tensiunilor generate de refuzul Iranului de a stopa componenta militară a programului său nuclear s-a resimţit în tonul conferinţei organizate în această săptămână la Ierusalim de Centrul Interdisciplinar al Institutului pentru Contraterorism, care a reunit reprezentanţi ai armatelor şi guvernelor din întreaga lume. În cursul dezbaterilor, fostul premier israelian Benjamin Netanyahu, actualmente liderul Partidului Likud, a declarat că preşedintele iranian Mahmud Ahmadinejad este mai periculos decât dictatorul german Adolf Hitler, responsabil de uciderea a zeci de milioane de oameni. Netanyahu şi-a motivat afirmaţia spunând că, "spre deosebire de Hitler, care a pornit războiul mondial, încercând apoi să fabrice arma atomică, Iranul încearcă mai întâi să dobândească bomba nucleară, ceea ce este cu mult mai primejdios. Hitler a fost înfrânt pentru că nu a reuşit să construiască dispozitive atomice, însă Iranul este aproape de a pune mâna pe ele. Oare lumea înţelege acest lucru? În Europa, de unde m-am întors de curând, sunt semne că această realitate este înţeleasă".
Benjamin Netanyahu a atras atenţia asupra faptului că acţiunile belicoase ale regimului iranian trebuie privite în contextul mai larg al fundamentalismului islamic, în cadrul căruia organizaţia al-Qaeda este doar unul dintre capetele hidrei:" Termenul de terorism internaţional este folosit greşit, nu pentru că acesta nu ar exista, ci pentru că adevărata problemă o reprezintă islamismul militant internaţional. Aceasta este mişcarea care mânuieşte pârghiile terorii la nivel mondial şi care pregăteşte terorismul absolut, terorismul nuclear. Componenta iraniană este cel mai periculos şi mai fanatic element al islamismului militant. Al-Qaeda nu poate fabrica arme nucleare, în vreme ce mişcarea militantă şiită aleargă în ritm de galop spre acest obiectiv".
Netanyahu a adăugat că Occidentul se confruntă în prezent cu un adversar mai necruţător decât comunismul întruchipat de URSS. Prezentând psihologia islamului militant drept una "patologică", liderul dreptei israeliene a remarcat că diferenţa dintre islamism şi comunism se datorează dispoziţiei radicalilor musulmani de a comite acte sinucigaşe, în numele "iubirii faţă de moarte: "În timp ce Uniunea Sovietică a bătut în retragere atunci când s-a confruntat cu perspectiva autodistrugerii, Occidentul se află în faţa unui regim sinucigaş, cel iranian, care este dispus să se sacrifice în numele ideologiei. "

Apocalipsă pentru Mahdi
O perspectivă şi mai sumbră asupra viitorului omenirii a fost expusă de profesorul Moshe Sharon, expert în islam la Universitatea Evreiască. Acesta şi-a exprimat convingerea că nu există "nici o posibilitate de pace între israelieni şi palestinieni, deoarece lumea arabă şi islamică consideră înfiinţarea Israelului un pas înapoi al istoriei şi, în consecinţă, nu vor accepta niciodată statul evreu. Acordurile de pace încheiate cu statele arabe musulmane nu sunt, în realitate, decât nişte bucăţi de hârtie fără semnificaţie, parte a unor tactici şi strategii în cadrul jihadului. Rădăcina problemelor dintre noi şi lumea arabă este islamul. islamul nu este doar o religie. Este o cultură, o politică, un stat. islamul este toate acestea. A fost astfel până acum şi va fi la fel şi în viitor. islamul este o religie mesianică… chiar de la începuturile ei a vorbit despre sfârşitul lumii. Allah este regele sfârşitului vremurilor."
Pe baza acestor considerente, Sharon a concluzionat că guvernul iranian, condus de clericii şiiţi, urmăreşte să obţină arma nucleară cu scopul de a declanşa apocalipsa: "Regimul de la Teheran crede cu sinceritate că Mesia şiiţilor, al 12-lea Imam, cunoscut şi sub numele de Mahdi, este aici şi va apărea vizibil. Trăim într-un timp al aşteptărilor mesianice. Ceea ce motivează acţiunile de astăzi ale conducătorilor iranieni este, mai presus de toate, dorinţa de a-l aduce pe cel de-al 12- lea Imam. Puterea ayatollahilor se trage din credinţa populară că ei pot stabili un contact cu Mahdi. Toată lumea crede acest lucru. Cum îl vor putea aduce? Prin apocalipsă. Mahdi are nevoie de un război. El nu poate veni în lume fără un Armagedon; el doreşte un Armagedon. Cu cât înţelegem acest lucru mai repede, cu atât mai bine. Ahmadinejad vrea arme nucleare pentru asta."
La încheierea intervenţiei sale Moshe Sharon s-a arătat sceptic în privinţa posibilităţii Israelului de a neutralizarea ameninţarea iraniană: "Singura cale de a evita confruntarea cu Iranul este de a lăsa acest lucru pe seama unor puteri mai mari decât statul evreu."

Ambiţii imperiale
În schimb, un alt participant la conferinţă, profesorul Uriel Reichman, a fost de părere că Israelul nu va putea evita ciocnirea cu Iranul sau cu al-Qaeda. El a subliniat aspiraţia Teheranului de "a realiza viziunea unui imperiu iranian, prin care baza şiită libaneză să se unească prin intermediul Siriei cu Irak, şi apoi cu Iranul. În trecut, iranienii au perceput Israelul ca pe un burete care absoarbe ura musulmanilor suniţi, deviind presiunea acestora, iar Teheranul a încurajat conflictul arabo-israelian cu scopul de a deturna continuu atenţia de la sine. Astăzi însă este îndoielnic că Iranul nu ar fi interesat de distrugerea Israelului, în condiţiile în care a demarat un program propriu de înarmare nucleară. Preşedintele Ahmadinejad a spus clar ce intenţii are, iar el nu face decât să exprime fanatismul religios al conducerii civile, susţinute de masele îndoctrinate cu ura faţă de Israel. Ambiţiile imperiale ale Iranului şi perceperea Israelului drept o putere regională, un vârf de săgeată al Statelor Unite, ar putea contraveni încercărilor regimului de la Teheran de a-şi realiza aspiraţiile. Un imperiu nuclear iranian va schimba balanţa puterii în Orientul Mijlociu şi va ameninţa nu numai Israelul ci şi ţările musulmane sunite." Pronosticul pesimist al profesorul Reichman a fost împărtăşit şi de directorul Institutului pentru Contraterorism, colonelul în rezervă Lior Lotan, care a declarat că statul evreu a fost luat în vizor de gruparea teroristă al-Qaeda: "Capacitatea există. Motivaţia a crescut. Israelul a devenit o ţintă prioritară".

Sabia islamului
Corul funebru al casandrelor israeliene a fost întregit de aprecierile lui Berham A. Sahukar, locotenent-colonel în rezervă al Regimentului de Paraşutişti din India. Expertul indian s-a referit la ameninţările similare cu care se confruntă atât Israelul, cât şi ţara sa, în care se află cea de-a doua populaţie musulmană ca mărime din lume, după Indonezia (135 de milioane de musulmani la o populaţie totală de 1, 1 miliarde locuitori).
Sahukar a declarat că nu-şi face iluzii în privinţa intenţiei radicalilor islamişti de a detona un dispozitiv non-convenţional biologic, chimic sau nuclear fie în provincia Kashmir, fie la New Delhi. El a adăugat că nici Israelul nu va fi scutit de efectele mareei teroriste muslmane: "Multe grupuri islamiste care operează din Pakistan consideră India, Statele Unite şi Israel o singură entitate care operează împotriva islamului. Site-urile internet ale acestor entităţi teroriste înfăţişează steagurile Indiei şi Israelului ciopârţite de sabia islamului."

Fragment dintr-un interviu acordat cotidianului israelian Haaretz de premierul britanic Tony Blair

Reporter: În ceea ce priveşte atitudinea Iranului, sunteţi de acord cu comparaţiile tot mai dese care se fac, referitor la situaţia din Europa anilor 1930?
Blair: "Atunci când avem un preşedinte al unei ţări atât de puternice ca Iranul, care spune astfel de lucruri (aluzie la ameninţările proferate la adresa Israelului - n.r.), ar fi o nebunie să presupui că sunt doar vorbe-n vânt. Când vedem, de asemenea, că Ahmadinejad încearcă să dobândească o armă atomică, consider că semnele de avertisment sunt destul de clare… Cred că dacă preşedintele unei ţări declară că vrea să şteargă o altă ţară de pe faţa pământului şi, concomitent, doreşte să obţină capacităţi nucleare, iar noi nu suntem îngrijoraţi de acest fapt, istoricii viitorului vor ridica nişte semne de întrebare în privinţa noastră şi a discernământului de care am dat dovadă. "

"Dacă ar fi avut la dispoziţie arme atomice, al-Qaeda ar fi şters de pe faţa pământului Manhattanul, precum şi o mare parte din Washington."- Benjamin Netanyahu

Ioan BUTIURCĂ

Islamul - religia Jihadului (IV)

0 comentarii
Etichete: islam. religie, jihad

Sursa: Ziarul de Mureş

"Atâta timp cît islamul va rămâne islam (ceea ce se va întâmpla) şi Occidentul va rămâne Occident (ceea ce este mult mai puţin sigur), acest conflict fundamental între două mari civilizaţii şi moduri de viaţă va continua să definească relaţiile lor în viitor. Şi asta, pentru că islamicii sunt convinşi de superioritatea culturii lor şi obsedaţi de inferioritatea puterii lor".
(Samuel P. Huntington - "Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale,1996")

Pe măsură ce se înmulţesc semnalele care prevestesc iminenta coliziune dintre Occident şi islam, există destule voci, atât din tabără vestică, cât şi din cea musulmană, care susţin că o coabitare între cele două lumi este posibilă. Lideri politici şi religioşi continuă să repete că violenţele perpetuate în numele islamului sunt opera unor radicali izolaţi, nereprezentativi pentru religia lor, şi că marea majoritate a musulmanilor din Occident respectă legile societăţii în care trăiesc."
Promotorii acestui curent de opinie susţin că "islamul radical este problema, islamul moderat este soluţia". Astfel, teoreticieni ca Daniel Pipes sunt de părere că islamul radical, la ora actuală forţa politica dominantă în lumea musulmană, este sprijinit de numai 10-15 la sută din populaţia musulmană din întreaga lume, în timp ce moderaţii reprezintă imensa majoritate, chiar dacă tăcută, a celor 1,2 miliarde de adepţi ai islamului. Pipes este convins că islamul moderat, tradiţional, este pe deplin capabil să trăiască în pace cu restul lumii şi că vocea moderaţilor va putea fi auzită în clipa în care jihadul promovat de radicali va fi înfrânt de o forţă militară superioară, cum este cea a Statelor Unite.
Moderaţi neputincioşi
Contestatarii acestui punct de vedere sunt însă de părere că o astfel de viziune suferă de un viciu grav de logică. Ei spun că impotenţa islamului moderat este dovedită chiar de faptul că, pentru a se putea exprima, este nevoie ca islamul militant să fie distrus de o forţă din afara lumii musulmane. Cu alte cuvinte, prin sine însăşi, vocea moderaţilor este prea plăpândă pentru a se putea face ascultată. Cea mai bună dovadă în acest sens este faptul că în locuri precum teritoriile palestiniene sau Irak, unde s-au creat condiţii pentru desfăşurarea de alegeri libere, electoratul i-a adus imediat la putere pe islamiştii radicali (Hamas sau şiiţii religioşi), care doresc să impună Sharia, legea islamică, în versiunea cea mai radicală - una dintre dorinţele declarate ale reţelei teroriste al-Qaeda.
Pe de altă parte, chiar şi în majoritatea ţărilor din Orientul Mijlociu şi din nordul Africii care nu aplică o formă extremă a Shariei, s-a instaurat un fel de echilibru al terorii între stat şi religie, dominată în mare măsură de o lectură politică radicală a islamului. Totul se întâmplă ca şi cum statul, mai mult sau mai puţin absolutist, ar fi încheiat cu integriştii un acord tacit: pacea civilă (relativă) şi perpetuarea puterii, în schimbul unui drept de intervenţie în ceea ce ţine de disciplina morală a maselor şi a liberei exprimări a unui refuz plin de ură la adresa duşmanilor dinăuntru (liberali, homosexuali, creştini) şi din afară (evrei, americani, occidentali).
Chestionarul adevărului
Confruntaţi cu evidenta ascensiune a integrismului islamic atât în Machrek - (partea de răsărit a lumii musulmane) şi Maghreb (regiunea islamului apusean/nord-african), cât şi în Occident, unde trăiesc aproximativ 25 de milioane de musulmani, criticii tezei islamului moderat au ajuns la concluzia că, în realitate, nu există o astfel de versiune a islamului. Pentru a-şi argumenta poziţia, ei au luat în discuţie tocmai chestionarul întocmit de Daniel Pipes pentru a stabili dacă un musulman este moderat sau nu:
1. Ar trebui ca non-musulmanii să se bucure de drepturi civile egale cu cele ale musulmanilor?
2. Pot musulmanii să se convertească la alte religii?
3. În cazul în care trăiţi într-o ţară non-musulmană, acceptaţi legile ei şi sunteţi de acord, fără rezerve, să fiţi loiali conducerii acelui stat?
4. Când obiceiurile islamice intră în conflict cu legile seculare, acestea din urmă ar trebui să prevaleze?
Paradoxul chestionarului constă în faptul că, identificând drept radicali pe toţi cei care ar răspunde "NU" la majoritatea întrebărilor şi drept moderaţi pe cei care ar răspunde "DA", această din urmă categorie ar ieşi de sub incidenţa criteriilor care definesc un musulman.
Motivele sunt evidente. Astfel, atâta timp cât musulmanii urmează legile Coranului, ei nu pot accepta legitimitatea convertirii la o altă credinţă, gest interzis de profetul Mahomed sub pedeapsa cu moartea.
De asemenea, islamul nu garantează drepturi egale ne-musulmanilor, aceştia fiind socotiţi un fel de cetăţeni de clasa a doua, toleraţi doar cu condiţia să nu înveţe religia lor pe alţii, să plătească jumătate din veniturile lor ca bir şi să nu aspire niciodată să aibă un post administrativ, să se căsătorească cu o musulmancă sau să conducă o naţiune islamică. În plus, musulmanii nu pot accepta sub nici un motiv ca fiind permanente legile unui guvern non-musulman, de vreme ce Mahomed le-a ordonat să poarte lupta sfântă până ce întreaga lume va fi subjugată de islam.
Prin urmare, definiţia dată de Pipes islamului moderat reprezintă o contradicţie în termeni, care goleşte de substanţă tipologia musulmanului real. În consecinţă, adversarii tezei lui Pipes susţin că islamul poate fi moderat doar atunci când nu are putere şi că, de îndată ce musulmanii dobândesc un ascendent asupra non-musulmanilor sau simt că sunt pe cale să-l obţină, aspectul de jihad al islamului este declanşat inevitabil.
În opinia unor specialişti ca Robert Spencer, Lawrence Auster sau Ibn Warrak, orice acreditare a opiniei că ar exista islam moderat, echivalează, pe termen lung, cu o mână de ajutor întinsă musulmanilor pentru ca aceştia să câştige puterea, moderaţia urmând să se schimbe, mai devreme sau mai târziu, în militantism. Concluzia lor este că singura atitudine rezonabilă a Occidentului constă în refuzul categoric şi sistematic al tuturor pretenţiilor islamiste.
Dialogul surzilor
Dificultatea unei înţelegeri între lumea occidentală şi cea musulmană a fost recunoscută de unul din cei mai reputaţi profesori de civilizaţie islamică din lume, sirianul Bassam Tibi, renumit pentru analizele sale imparţiale ale islamului.
Potrivit lui Tibi, dialogul dintre Vest şi Orient nu poate fi decât unul al surzilor, deoarece înţelesul unor noţiuni esenţiale ca pace, toleranţă, minciună diferă aproape antagonic când e vorba de Occident şi lumea musulmană; astfel, noţiunea de pace înseamnă, conform viziunii tradiţionale din islam a celor două sfere opuse, doar extinderea a ceea ce se numeşte "Casa păcii" ("Dar el-islam", lumea musulmană) la scara întregii planete, a întregii omeniri, prin dispariţia "Casei războiului" ("Dar el-harb" - lumea necredinioşilor). Tibi subliniază că această viziune musulmană este una dintre cele mai statornice constante ale gândirii islamice despre lume. Reputatul analist sirian nu se sfieşte să afirme că interlocutorii musulmani sunt cu două feţe, iar idealiştii Occidentului suferă de o orbire provocată de naivitatea lor cronică. Un alt exemplu de dialog al surzilor în jurul unor concepte cu sensuri diferite între interlocutori este şi cel axat pe tema toleranţei.
Astfel, în terminologia islamică toleranţa implică acceptarea non-musulmanilor într-o societate majoritar islamică ca cetăţeni de clasa a doua (dhimi). În privinţa toleranţei religioase, ignoranţa crasă tipic occidentală a fost exemplificată de reacţia perplexă a episcopului catolic de Hildesheim, când, după ce i se oferise de către un imam german un volum din Coran, la întoarcerea gestului (oferirea de către el a unui exemplar de Biblie), imamul s-a arătat îngrozit şi a refuzat chiar atingerea cărţii sfinte a creştinătăţii. Conform profesorului Bassam Tibi, imamul a acţionat conform credinţei sale; pentru un imam, a oferi un Coran înseamnă a face "dawa", adică o chemare la islam, şi nu vreun gest de curtoazie sau ecumenism ieftin. Acest gest este doar urmarea chemării coranice "Şi spune-le celor neiniţiati: Vă supuneţi?" (Coran, sura 3:20).
După Tibi, toate aceste aspecte trebuie luate în calcul atunci când se angajează un dialog cu un învăţat musulman, cu atât mai mult cu cât Coranul permite musulmanilor să mintă. Este vorba de principiul protejării (principiul al-Tekiia), care le dă dreptul musulmanilor să mintă în voie ori de câte ori aceştia cred sincer că le este util pentru creşterea influenţei islamului sau pentru propăşirea sau protejarea propriei lor persoane. Acest principiu îşi are sursa în versetul coranic 3:27: "Să nu permiţi credincioşilor să se împrietenească cu necredincioşii. Oricine face asta, nu mai are nici o legătură cu Allah, doar dacă acesta nu o face pentru protejarea lui împotriva lor."
Potrivit lui Tibi, această poziţie face extrem de dificilă şi nesigură orice negociere cu un om de stat islamic. El consideră că dialogul dintre creştini şi musulmani este îngreuiat şi de atitudinea primilor, "care-l poartă cu şira spinării încovoiată, cu autocenzură şi tabuuri.
Musulmanii nu au respect pentru oamenii care nu au nici un fel de "asabyya". Această noţiune vine de la filozoful islamic Ibn Khaldun şi înseamnă "conştiinţă a civilizaţiei". Dacă creştinii ar oferi musulmanilor biserici care stau goale pentru a le transforma în moschei, aceasta ar fi considerată nu toleranţă, ci slăbiciune. În dialogul cu islamul, creştinii sunt dinainte învinşi şi slabi în demnitate."
Concluzia specialistului sirian este că oricâte apeluri la reconciliere ar face Occidentul, acestea ar fi sortite eşecului, deoarece ar fi interpretate de fundamentalişti ca nişte acte de laşitate: "Musulmanii se simt superiori creştinilor, deoarece pentru ei numai islamul este încheierea, "sigiliul" tuturor revelaţiilor; de aici rezultă superioritatea lor, chiar dacă îi consideră credincioşi şi pe creştini şi pe evrei. Altfel se comportă islamiştii faţă de creştini. Aceştia sunt pentru ei necredincioşi, ceea ce le permite să-i omoare."

Papa Benedict al XVI-lea
Este adevărat că lumea musulmană nu greşeşte în totalitate când reproşează tradiţiei occidentale a creştinismului decadenţa morală şi manipularea vieţii umane.
Absenţa oricărei menţiuni a credinţei religioase în Constituţia europeană întăreşte percepţia islamului că Europa este o societate decadentă. Ceea ce ofensează islamul este lipsa referinţei la Dumnezeu, aroganţa raţiunii, care provoacă fundamentalismul.

Patrick Sookhdeo - fost musulman
Problema islamului este mai mare decât îşi dau seama majoritatea vesticilor. Una din forţele Occidentului este dezvoltarea societăţilor liberale bazate pe pluralism. Dificultatea islamului clasic este că, în ultimă instanţă, nu acceptă pluralismul în această formă. Cred că Occidentul a făcut o greşeală strategică căutând să diferenţieze al-Qaeda şi pe Osama ben Laden de restul islamului, motivând că aceştia sunt extremişti şi, prin urmare, nu pot fi musulmani autentici. O astfel de opinie este foarte discutabilă. Ben Laden şi oamenii săi vin dintr-o tradiţie islamică în care jihadul este un principiu de bază în lupta împotriva necredincioşilor. Realitatea este că ei se bucură de un sprijin uriaş în rândul musulmanilor din întreaga lume, dintre care mulţi îl privesc ca pe un erou. În relaţia cu islamul trebuie să spui adevărul până la capăt.

Cardinalul George Pell
Egoismul şi răsfăţul de sine pe care societatea de consum le încurajează provoacă un vid spiritual care ar putea fi umplut de islam - din motive bune şi mai puţin bune. Pentru cei care sunt nemulţumiţi în mod radical şi înclinaţi spre violenţă, celulele teroriste ale islamului se pot dovedi atractive. Sperăm că va fi vorba de un procent mic de oameni. Dar puterea şi simţul ţelului, comunităţii, coeziunii, faptul că este vorba de o religie foarte puternică, ar putea constitui o atracţie pentru mulţi oameni din Occident care sunt în căutarea unui obiectiv, a unui sens al direcţiei, a unui liant care să ţină închegată o comunitate, ceva care să inspire o stare de auto-disciplină.
Ibn Warraq - "Părăsind islamul"
Coranul nu conţine nici o singură învăţătură omenească care să nu fi existat înainte de islam. Omenirea nu ar pierde nici un percept moral dacă mâine islamul ar înceta să mai existe. După ce am studiat Coranul, hadith, biografia Profetului şi istoria islamului ani de zile, am raportat trecutul la prezent. Oamenii au încercat să reformeze islamul; nu a funcţionat niciodată. Mereu şi mereu, islamul a căzut în mâinile unor lideri ucigaşi, în timp ce restul lumii musulmane nu a avut de spus decât atât: "Acesta nu este islamul adevărat.

Lawrence Auster
islamul moderat nu există. Trebuie să fie creat. Mai mult, el poate fi creat doar prin renunţarea la ceea ce islamul a fost întotdeauna. Dar, în aceste condiţii, ceea ce ar rezulta ar fi tot islam? În pasajul culminant al magistralei sale biografii din 1878, "Viaţa lui Mahomed", William Muir, după ce semnalează lucrurile bune despre mahomedanism, vorbeşte despre "relele radicale care izvorăsc din această credinţă în toate epocile şi în toate ţările, şi vor continua să se reverse atâta timp cât Coranul va fi standardul credinţei." Dar Coranul, bineînţeles, este baza islamului şi cea mai înaltă autoritate a sa, fiind văzut de musulmani drept cuvântul etern, necreat al lui Dumnezeu. Musulmanii nu pot renunţa la Coran şi să rămână musulmani mai mult decât ar putea leii care ar renunţa la colţii, ghearele şi coama lor, să rămână lei.

Ioan BUTIURCĂ

Islamul - religia Jihadului (III)

0 comentarii
Etichete: al-Qaeda, islam, jihad

Sursa: Ziarul de Mureş

"Atâta timp cât islamul va rămâne islam (ceea ce se va întâmpla) şi Occidentul va rămâne Occident (ceea ce este mult mai puţin sigur), acest conflict fundamental între două mari civilizaţii şi moduri de viaţă va continua să definească relaţiile lor în viitor. Şi asta, pentru că islamicii sunt convinşi de superioritatea culturii lor şi obsedaţi de inferioritatea puterii lor". (Samuel P. Huntington - "Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale,1996")

A devenit un loc comun afirmaţia că atacurile din 11 septembrie, 2001, de la New York şi Washington, care au dus la moartea a 3.000 de oameni, au schimbat cursul istoriei. Privite din perspectiva organizatorilor atentatului (gruparea al-Qaeda), evenimentele de acum cinci ani n-au fost însă decât o reaşezare firească a axei istoriei pe coordonatele celui mai activ element al patrimoniului politico-religios islamic - jihadul violent.
Spiritul "războiului sfânt" permează întreaga istorie islamică, mişcarea fundamentalistă al-Qaeda nefiind altceva decât reflectarea idealului politic al islamului - dominarea întregii lumi. Este de netăgăduit faptul că de câte ori au avut forţa necesară, musulmanii nu au ezitat să-şi pună în aplicare planurile expansioniste, fie că a fost vorba de ocuparea Romei de către sarazini, în 846, de distrugerea Constantinopolului, în 1453, sau de asaltul oprit la porţile Vienei, în 1683.

Obiectiv global
Faptul că viziunea expansionistă a islamului de a aduce întregul pământ sub guvernarea sa a suferit eşecuri repetate în ultimele două secole şi în special în ultimele decenii, a inspirat recurgerea la terorism, singura soluţie posibilă în condiţiile uriaşului dezavantaj de forţe dintre Occident şi lumea musulmană. Primul câmp de bătălie pe care s-a experimentat această unealtă de luptă a fost cel israelo-palestinian. Atentatele sinucigaşe practicate de Hamas şi de Jihadul islamic s-au dovedit a fi o armă de o redutabilă eficacitate, contribuind major la retragerea Israelului din Fâşia Gaza. Însă, contrar unei idei bine înrădăcinate în Occident, lupta contra Israelului nu reprezintă esenţa problemei.
Miscările în aparenţă naţionale, precum cele palestiniene - Hamas şi Jihadul islamic - sau Hezbollah-ul libanez nu consideră acţiunile anti-evreieşti decât un episod dintr-un proiect mult mai vast, care trebuie să conducă spre o Palestină musulmană, pe ansamblul teritoriului dintre Mediterana şi râul Iordan, inserată într-o umma ("comunitatea credincioşilor").
Ţelurile globaliste ale grupărilor militante islamice sunt şi mai evidente în cazul al-Qaeda (Baza). Într-adevăr, organizaţia lui Osama ben Laden s-a constituit în urma primului război din Golf cu scopul de a-i alunga pe necredincioşi de pe pământul sfant al Arabiei, însă eliberarea locurilor sfinte ale islamului nu este decât o etapă pe un drum foarte lung. În privinţa recrutării, ca şi a obiectivelor sale, "Baza" este o internaţională, constituită cu ţelul de a împinge cat mai departe domeniul dar al-islam-ului ("casa islamului" - ţările unde musulmanii sunt la putere şi domneşte legea islamică). Faptul că lovitura cea mai puternică a al-Qaeda a avut drept ţintă Statele Unite nu reflectă decât convingerea lui ben Laden că America este în acest moment principalul obstacol în atingerea scopurile finale ale islamului.

Strategia de subjugare
De asltfel, liderii al-Qaeda n-au ascuns deloc că atentatele de la New York şi Washington au reprezentat doar prima mutare în cadrul unui plan pe termen lung care urmăreşte preluarea puterii mondiale de către islam. Detaliile strategiei de îngenunchere a lumii au fost publicate într-o carte scrisă de jurnalistul iordanian, Fuad Hussein, care a intervievat figuri de marcă ale reţelei al-Qaeda. Ziaristul a aflat că gruparea teroristă a pregătit un război de lungă durată la sfârşitul căruia, în viziunea fundamentaliştilor, fiecare cetăţean al planetei va avea două opţiuni: fie va trece la islam, fie va deveni cetăţean de rangul doi. Războiul ar urma să dureze două decenii, fiind divizat în şapte faze operaţionale: "Deşteptarea" (2000-2003), menită să trezească conştiinţa musulmanilor din lumea întreagă în privinţa misiunii lor; "Deschiderea ochilor" (2003-2006), consacrată transformării militantismului islamic într-o mişcare de masă, "Renaşterea şi ridicarea" (2007-2010), marcată de atacuri împotriva Turciei seculare şi a Israelului; "Distrugerea" (2010-2013), concentrată asupra preluării controlului regimurilor din Golful Persic; "Naşterea Califatului" (2013-2016), în care va fi proclamat un guvern unic pentru toate naţiunile musulmane; "Război total" (2016-2018), dedicată conflictului mondial între "Frontul Credincioşilor" şi "frontul infidelilor" şi "Victoria definitivă" (2018-2025), perioadă care va marca sfârşitul Israelului şi instaurarea califatului pe toată planeta.
Succesul celei de-a doua faze operaţionale, "Deschiderea ochilor" (2003-2006), este vizibil pentru orice observator al scenei politice internaţionale. La nivelul puterii politice, Orientul Mijlociu a înregistrat o cotitură netă spre islamişti, care au obţinut rezultate foarte bune la alegerile parlamentare din Egipt, au câştigat alegerile din Iran şi din teritoriile palestiniene.

Apostolii războiului sfânt
Impactul crescând al tezelor islamiste este vizibil şi în rândul maselor musulmane din ţările arabe, asiatice sau europene. Atentatele din Spania şi Marea Britanie, asasinarea regizorului olandez Theo van Gogh, revoltele de la periferiile marilor oraşe franceze şi mai ales reacţia vehementă faţă de publicarea caricaturilor lui Mahomed sunt ecoul predicilor rostite săptămânal de clerici musulmani în marile capitale ale ţărilor occidentale, în Orientul Mijlociu, în nordul Africii, Pakistan, China (Xinjiang), Indonezia, Filipine, India, Bosnia, Kosovo sau Macedonia. Imami ca Omar Bakri, supranumit "ayatollahul din Tottenham", Imram Waheed, reprezentantul londonez al organizaţiei Hizb ut-Tahrir, Omar Mahmoud Othman abu Omar, Abu Hamza al-Masri, Ibrahim Madhi sau Mamour Fall sunt doar câteva din miile de clerici musulmani din întreaga lume care le reamintesc credincioşilor că datoria lor este să urască toate celelalte religii, moduri de viaţă, crezuri, doctrine sau credinţe care contrazic islamul. O scurtă trecere în revistă a concepţiilor lor este edificatoare. Astfel, pentru unul din cei mai reprezentativi militanţi islamişti, şeicul Omar Bakri Muhammad, liderul fostei grupări Al-Muhajiroun, atacurile de la 11 septembrie şi orice act terorist musulman se explică printr-un text divin, Surah AL-Baqara 2:190: "Luptă pe calea lui Allah împotriva celor care luptă împotriva ta…", care permite musulmanilor să lupte prin orice mijloace împotriva "kaffir" (cei care nu cred în islam). Potrivit clericului musulman, "terorismul poate fi ori pozitiv, ori negativ, după cum este pro sau contra lui Allah… În termenii jurisprudenţei islamice, doar musulmanii sunt nevinovaţi; ne-musulmanii nu sunt. Toţi ne-musulmanii sunt criminali răzvrătiţi împotriva lui Allah. Noi nu facem nici o deosebire între civili şi non-civili, între inocenţi şi vinovaţi, ci doar între musulmani şi necredincioşi. Viaţa unui necredincios nu are nici o valoare, nici o sfinţenie… Jihadul nu este în mod special anti-creştin - este anti-kaffir."
Consecinţa acestei viziuni asupra lumii a fost sintetizată de un alt cleric radical, şeicul Ibrahim Madhi, al cărui mesaj a fost transmis în direct de televiziunea palestiniană: "Allah vrea ca statul injust al Israelului să dispară. Statele Unite, această ţară nedreaptă, vor fi rase de pe suprafaţa pământului. Statul infidel Marea Britanie va fi distrus".

Mentorii al-Qaeda
Cei care cred că atentatele teroriste comise de islamişti sau opiniile extremiste menţionate mai sus reprezintă o excepţie în lumea islamică sunt contrazişi chiar de multiplele exemple existente în istoria musulmanilor. Osama ben Laden şi al-Qaeda, la fel ca alte zeci de grupări teroriste islamice, pot fi consideraţi descendenţii spirituali direcţi ai "Hashishin" (Asasinii)", o sectă musulmană şiită care a îngrozit timp de două secole Orientul Apropiat şi Asia Centrală. Această grupare, înfiinţată de Hassan Bin Sabbah, în anul 1090, şi-a avut centrul în munţii din nordul Persiei şi a terorizat regiunea actualei Sirii, Iran şi Irak, cu scopul de a reconstitui califatul fatimid din Egipt. Forţa Asasinilor a constituit-o terorismul. Îndeplinind poruncile lui Hassan Bin Sabbah, adeptii cultului omorau conducători politici sau persoane care aveau influenţă asupra maselor. Numai în timpul conducerii lui Sabbah, au fost ucişi 75 de lideri, printre care opt califi şi sultani, şase viziri, şaptesprezece emiri, vali (conducători de regiune), muftii şi cadii. Toţi cei asasinaţi aparţineau claselor conducătoare sau aveau o influenţă însemnată asupra maselor.
Cronicile vremii relatează că întemeietorul sectei îşi droga adepţii înainte de trimiterea în misiuni ucigaşe. Ca şi astăzi, conducătorii religioşi ai sectei ismaeliţilor, cum mai erau cunoscuţi "Asasinii", le spuneau militanţilor că vor avea parte de Paradis în cazul în care îndeplinirea ordinului ar fi însemnat sacrificarea propriei vieţi. Gradul extrem de fanatism şi îndoctrinare le-a permis ismaieliţilor să controleze peste 70 de castele din munţii Siriei şi Iranului, serviciile lor fiind solicitate de diferiţi lideri musulmani. În cele din urmă, "Asasinii' au fost distruşi de triburile momgole în secolul al XIII-lea, dar impactul lor a fost atât de mare încât termenul de asasin a intrat în latină şi apoi în limbile europene, fiind popularizat de marele explorator Marco Polo.

Doctrina statului islamic
Un alt argument împotriva tezei singularităţii ideologiei al-Qaeda şi a altor grupări similare este legătura dintre Ayman al-Zawahiri, numărul doi în al-Qaeda, şi Said Qutb, considerat primul fundamentalist islamic modern. Legătura dintre cei doi demonstrează că radicalismul islamic modern nu a apărut pe un teren gol, ci a prins contur cu mai bine de jumătate de secol în urmă.
Născut în Egiptul superior, în anul 1906, Said Qutb a fost în tinereţe un admirator al Occidentului, dar o călătorie în Statele Unite la sfârşitul anilor 1940 şi apariţia statului Israel i-au schimbat opiniile. Nemulţumit de combinaţia de naţionalism şi socialism arab promovată de ţara sa, Qutb, funcţionar în Ministerul Educaţiei, a scris câtevă cărţi, chemând la apariţia unei "noi generaţii coranice". Qutb a schiţat o teorie a statului islamic care avea să influenţeze nenumăraţi islamişti şi constituie şi astăzi un punct de referinţă pentru organizaţii de tipul celei conduse de Osama ben Laden. La fel ca profetul Mahomet acum 1300 de ani, Said Qutb a denunţat corupţia şi decadenţa societăţii în mijlocul căreia trăia. El considera că musulmanii din epoca naţionalismelor ignoră islamul şi venerează idoli moderni precum naţiunea, partidul sau socialismul. De asemenea, Qutb susţinea că islamul este ţinta unei conspiraţii universale din care fac parte creştinii, evreii, sioniştii, păgânii şi ateii. În viziunea lui Qutb, singura soluţie era încetarea fragmentării lumii musulmane pe criteriul naţional şi restabilirea valorilor islamului ca religie a unei singure comunităţi - "umma", a tuturor musulmanilor, indiferent de etnie.
Deşi Qutb avea să sfârşească executat de autorităţi, teoria statului islamic nu a dispărut o dată cu moartea sa. Provenit dintr-o distinsă familie de intelectuali, Ayman al Zawahiri a devenit un adept al lui Said Qutb, mai ales după contactul său cu fratele acestuia, Mohamed Qutb, profesor de religie islamică în Arabia Saudită. În anii '80 Ayman al Zawahiri s-a deplasat la Peshawar, în Pakistan, unde l-a cunoscut pe tânărul Osama ben Laden, venit şi el să lupte în "jihad" - războiul sfânt împotriva infidelilor comunişti. Ayman al Zawahiri avea să devină sfetnicul principal al lui Osama ben Laden şi de fapt creierul organizaţiei al-Qaeda. De altfel, cei doi au avut o contribuţie importantă la aplicarea în practică a teoriilor lui Said Qutb în Afganistan, în timpul perioadei în care talibanii s-au aflat la putere, din 1994 până în 2001.

Al doilea Mahomed
Cel mai bun exemplu că predispoziţia la fundamentalism religios şi radicalism nu este apanajul unor indivizi, grupări sau "secte" izolate este Iranul, ţară condusă de aproape trei decenii de ayatollahii islamici. Liderul revoluţiei din 1979, ayatollahul Khomeini, este cel care a reînviat, în epoca modernă a islamului, viziunea profetului Mahomed privind cucerirea lumii. În predicile sale, Khomeini a explicat că restabilirea statului Israel a fost un miracol satanic îngăduit de Dumnezeu din cauza răcirii credinţei maselor musulmane. El a chemat la o reînnoire a adevăratului islam, în vederea aducerii la îndeplinire a trei ţeluri, în următoarea ordine:
1. Izgonirea conducătorilor "seculari" din ţări islamice ca Algeria, Maroc, Tunisia, Egipt sau Iordania, după modelul revoluţiei din Iran;
2. Redobândirea controlului asupra pământului Palestinei, concomitent cu exterminarea evreilor în cadrul acestui proces;
3. Cucerirea restului lumii în numele lui Allah.
Fără nici o îndoială, demersurile regimului de la Teheran de a dobândi arma atomică au legătură cu ţelurile menţionate de Khomeini. Actualul preşedinte, Ahmed Ahmadinejad, a afirmat în mod repetat că doreşte ştergerea statului evreu de pe faţa pământului. Faptul că utilizarea opţiunii nucleare ar degenera într-un conflict internaţional major, cu consecinţe dezastruoase pentru toţi actorii conflictului, nu este de natură să-i descurajeze pe conducătorii iranieni, atâta vreme cât printre victime s-ar număra şi "superputerile creştine". (va urma)

Ioan BUTIURCĂ

Islamul - religia Jihadului (II)

0 comentarii
Etichete: islam, jihad, profet, sabie

Sursa: Ziarul de Mureş

"Atâta timp cât islamul va rămâne islam (ceea ce se va întâmpla) şi Occidentul va rămâne Occident (ceea ce este mult mai puţin sigur), acest conflict fundamental între două mari civilizaţii şi moduri de viaţă va continua să definească relaţiile lor în viitor. Şi asta, pentru că islamicii sunt convinşi de superioritatea culturii lor şi obsedaţi de inferioritatea puterii lor". (Samuel P. Huntington - "Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, 1996")

Pentru a înţelege mai bine predispoziţia spre violenţă a islamului, criteriul cel mai pertinent este înţelegerea modului în care această religie se raportează la spaţiul mundan, la instituţiile sociale şi politice existente într-un context istoric dat. Astfel, putem observa că, dacă în creştinism distincţia dintre cele două "împărăţii", cerească şi lumească, a fost făcută de la început - Iisus vesteşte că Împărăţia Sa nu este din lumea aceasta, că trebuie dat lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu şi Cezarului ce este al Cezarului -, situaţia este foarte diferită în cazul islamului. Acesta nu recunoaşte separaţia dintre religie şi stat, pe considerentul că Allah a trimis religia omului pentru a o aplica în toate domeniile vieţii. Ca atare, în islam este imposibil să distingi sacrul de laic, legea omenească neavând nici o valabilitate în faţa celei revelate de Dumnezeu profetului Mahomed. Legea islamică (Sharia), compusă din Coran, Sunna - tradiţia profetică, extrasă din analiza textelor Hadith, care conţin relatări ale cuvântărilor lui Mahomed, şi fïqh - dreptul musulman, acoperă toate aspectele vieţii, de la guvernare şi relaţii externe până la viaţa de zi cu zi.

Originea jihadului
Implicaţiile acestui fapt sunt covârşitoare, în condiţiile în care proiectul islamismului este unul global. Încă de la origini, doctrina islamică a preconizat existenţa unui singur stat islamic, care guvernează peste toată "umma" (comunitatea musulmană). Acest principiu introdus de Mahomed în contextul triburilor politeiste arabe a fost înscris în Constituţia de la Medina din 627, în care se specifica faptul că toţi credincioşii sunt egali în faţa lui Allah, depăşindu-se astfel ierarhiile tribale sau de clan. Membrii ummei erau obligaţi să ramână solidari atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război, iar datoria comunităţii era să extindă teritoriul statului. Scopul final urmărit este acela de a extinde suprafaţa califatului pentru a aduce întregul pământ sub guvernarea islamului şi pentru a-i înlătura pe necredincioşi.
Ca atare, de la început, islamul a fost ataşat ideii de Jihad, de luptă sfântă. Teologia islamică a împărţit lumea în două zone: Dar al-islam (Casa islamului) şi Dar al-Harb (Casa Războiului) - populată de necredincioşi. Musulmanii au primit de la Mahomed misiunea de a cuceri această din urmă regiune, "infidelii" urmând să fie ucişi, dacă nu se supun de bunăvoie (Hadith 4:196 "Am dat ordin ca lupta să continue până ce oamenii vor spune: nimeni nu are dreptul să fie adorat, decât Allah").

Sabia profetului
Primul care a impus cu tăişul sabiei noua religie a fost însuşi Mahomed, care în ultimii săi zece ani de viaţă şi-a dedicat întreaga energie războiului, până când a supus Mecca şi comunităţile creştine şi iudaice care se aflau în Arabia Saudită. Exemplul profetului a fost copiat de urmaşii săi, care au cucerit o mare parte a lumii romane în timpul primului secol al expansiunii musulmane (632 - 732), prin uciderea a nenumăraţi oameni nevinovaţi şi prin forţarea supravieţuitorilor să adopte credinţa islamică. Ulterior, califatele şi imperiile musulmane care au folosit violenţa şi războiul pentru înaintarea cauzei lui Allah şi-au legitimat acţiunile afirmând că urmează exemplul şi învăţăturile profetului lor, Mahomed. Oponenţii islamului au sancţionat prompt această justificare, catalogând religia islamică agresivă şi belicoasă, însă apologeţii religiei musulmane au respins astfel de caracterizări. Unii învăţaţi au insistat chiar pe aspectul tolerant şi pacifist al islamului, în timp ce alţii au considerat inutilă încercarea de a defini învăţăturile Coranului şi ale lui Mohamed cu privire la folosirea războiului, pe motiv că scriptura musulmanilor este o carte vastă, plină de poezie şi contradicţii, în care se pot găsi "condamnări ale războiului şi incitări la luptă, minunate expresii de toleranţă şi imagini aspre împotriva necredincioşilor."

Versetele sabiei
O analiză atentă a textelor Coranului arată că un astfel de punct de vedere nu stă în picioare. Aparentele contradicţii din cartea sfântă a musulmanilor sunt rezolvate prin recunoaşterea învăţăturilor progresive ale lui Mohamed, care trec de la pace la război în timpul vieţii şi experienţei sale. Astfel, la începutul misiunii, Mohamed le-a cerut adepţilor săi să întâmpine opoziţia cu răbdare şi persuasiune, în aşa-numitele "versete ale iertării şi îndurării" ("Invită-i pe toţi pe calea Domnului cu înţelepciune şi prin îndemnare minunată; ceartă-te cu ei în modul cel mai bun şi mai frumos; pentru că Domnul ştie cel mai bine cine s-a abătut de la căile Lui şi cine va primi călăuzire (16: 126 )", "Niciodată binele şi răul nu vor fi deopotrivă. Îndepărtaţi răul cu ce este bine ( 41; 34 )."
Situaţia s-a schimbat după ce Mahomed şi-a consolidat puterea, dovadă fiind atitudinea sa faţă de evrei şi creştini. Sperând că vor accepta fără mari împotriviri noua revelaţie, Mahomed a vorbit la început admirativ despre "oamenii Cărţii", dar când evreii şi creştinii l-au respins, profetul şi-a schimbat radical poziţia. În Sura 5:51, el le-a poruncit musulmanilor să nu se împrietenească cu evreii şi creştinii, iar în Sura 9:29 le-a ordonat să ia armele în mâini: "Luptaţi cu aceia care nu cred în Dumnezeu şi nici în ziua de apoi şi nu consideră oprit, ceea ce a oprit Dumnezeu şi trimisul Său, nici nu recunosc religia adevărată, (chiar dacă ei sunt) oameni ai Cărţii, până când nu vor plăti jizya (tributul) şi se vor supune de bună voie şi vor fi supuşi. Iudeii îl numesc pe Uzair ( Ezra ) fiu al lui Dumnezeu, iar creştinii îl numesc pe Mesia fiu al Lui Dumnezeu… Blestemul Lui să cadă asupra lor". Chemarea la luptă a fost extinsă apoi împotriva tuturor necredincioşilor, în celebrele "versete ale sabiei", dintre care enumerăm câteva exemple: "Războiul vă este orânduit şi vouă nu vă place. Dar poate că urâţi tocmai ceva bun pentru voi şi iubiţi ceva ce este rău pentru voi. Dar Dumnezeu ştie şi nu voi." ( 2:212, 213 ); "Dar, când lunile sfinte au trecut, atunci luptaţi şi omorâţi păgânii oriunde-i veţi întâlni, apucaţi-i, împresuraţi-i şi pândiţi-i în toate modurile; dacă se pocăiesc, se vor ruga în mod regulat şi vor face acte de milostenie regulate, atunci deschideţi drumul pentru ei; căci Dumnezeu este iertător şi milostiv" ( 9:5 ); "O singură încercare (de luptă) pentru cauza lui Allah, dimineaţa sau seara, este mai bună decât lumea şi tot ce este în ea" ( 4:50 ); "paradisul se află sub umbrele săbiilor" ( 4:73 ). Ordinele sunt clare. Musulmanii au de luptat cu ceilalţi oameni până cand aceştia vor deveni musulmani. Cei care vor să-şi salveze vieţile nu au altă cale decât aceea de a renunţa la religia lor şi de a adopta religia islamului.

Jihad progresiv
Acceptarea în mod gradat de către Mahomed a jihadului militar ca pe o strategie esenţială de promovare a expansiunii islamice a devenit cunoscută sub numele "legea abrogării ", care este acceptată de învăţaţii musulmani. În acord cu această doctrină, versetele de mai târziu, cele ale "sabiei", depăşesc vechile "versete ale iertării".
În cartea sa "Jihad: Originea războiului sfânt in islam," cercătătorul Reuven Firestone scrie: "Erudiţii musulmani au venit cu concluzia că versetele privitoare la război au fost revelate în relaţie directă cu nevoile istorice ale lui Mahomed în timpul misiunii sale profetice. La începutul carierei sale în Mecca, când era slab şi avea doar câţiva adepţi, revelaţia divină a încurajat evitarea unui conflict fizic. După intense persecuţii care au determinat pe Mohamed şi pe urmaşii săi să emigreze la Medina, ei au fost lăsaţi să se angajeze într-un război de apărare. Cum comunitatea musulmană a crescut în putere, mai târziu revelaţiile au lărgit condiţiile în care se putea porni un război, până când s-a considerat că războiul împotriva ne-musulmanilor poate fi pornit în orice timp, fără vreun pretext şi în orice loc".
Aşadar războiul nu a fost pentru multă vreme unul de apărare, ci a devenit un Jihad agresiv împotriva tuturor "infidelilor". Aceasta este învăţătura finală a Coranului care a rămas în vigoare până astăzi şi a inspirat recentele acte de terorism care au lovit lumea oocidentală. (va urma)

Integrismul sau fundamentalismul islamic
Unul din cei mai competenţi islamologi francezi, Anne-Marie Delcambre, subliniază în cartea sa, "islamul interdicţiilor", că "există o ipocrizie din partea musulmanilor şi ne-musulmanilor, un fel de «religious correctness» pe şablonul lui «political correctness», care face să nu spunem adevarul despre textele sacre.
Singurii musulmani adevăraţi sunt integriştii, întrucât sunt singurii care urmează textele cu rigoare. Nu islamiştii sunt vinovaţii, ci textul care îi inspiră. islamul pune probleme pentru că este în imposibilitate absolută de a scăpa de consecinţe textelor sale originare.
Nu ne putem preface veşnic că în Coran există numai versete referitoare la pace şi toleranţă şi să ignorăm cele în care Mahomed cheamă la răzbunare, la vărsare de sânge.
Cu riscul de a şoca, trebuie să avem curajul să spunem că integrismul (fundamentalismul) nu este maladia islamului, ci urmarea în integralitate a dogmelor religioase. El se găseşte în lectura literală, globală şi totală a textelor sale fondatoare. Chiar dacă am ajunge să stopăm integrismul militant, sa evităm atentatele, să-i punem sub zăvor pe fundamentaliştii islamici, va rămâne totdeauna şi peste tot acest integrism difuz în societatea musulmană care nu este de fapt decât dorinţa de aplicare totală a literei Coranului şi Sunna."

Apologia jihadului este făţişă într-un Hadith, unde Mahomed este citat cu următoarele cuvinte: "Sabia este cheia paradisului şi a războiului. O picătură de sânge pentru cauza lui Allah - o noapte petrecută sub arme - este mai folositoare decât două luni de post şi rugăciune. Oricine cade în bătălie, păcatele lui vor fi iertate, iar în ziua judecăţii, membrele lui vor fi aduse pe aripile îngerilor şi heruvimilor".
În Coran, recompensa pentru cei care mor în Jihad este chiar paradisul, după cum asigură Sura 4:74. Sacrificiul propriei vieţi pentru Allah este considerat lucrul cel mai de preţ pentru un musulman:" Şi dacă eşti ucis sau mori în Calea lui Allah, iertarea şi milostivirea din partea lui Allah sunt mai de preţ decât tot ceea ce alţii ar putea aduna din bogăţiile lumii" (Sura 3:157).
În ce priveşte folosirea terorismului, poruncile lui Mahomed nu lasă loc nici unei ambiguităţi: "Împrăştie teroarea în inimile inamicilor lui Allah şi a duşmanilor voştri" (Sura 8:60). Credincioşii musulmani sunt asiguraţi că însuşi Dumnezeu va sări în ajutorul lor, după cum spune Sura 8:12, 17:" Voi inculca teroarea în inimile necredincioşilor. Loveşte-i peste gât şi zdrobeşte-le vârfurile degetelor. Nu tu eşti cel care-i nimiceşti, ci Allah (Sura 8:12, 17).

Ioan BUTIURCĂ

Islamul, dincolo de măşti (II)

0 comentarii
Etichete: asasini, cruciada, cruciadă, dar al-harb, dar al-islam, islam, pace, razboi

Sursa: Ziarul de Mureş

În mai puţin de patru ani, teroriştii musulmani au lovit capitalele a trei dintre cele mai importante state occidentale - Statele Unite, Spania şi Marea Britanie. Deşi atacatorii au declarat de fiecare dată că au acţionat în numele islamului, nenumăraţi oficiali politici, academicieni sau analişti mass-media continuă să repete că militanţii respectivi nu sunt reprezentativi pentru "adevăratul islam", şi că motivaţiile lor sunt politice, militare sau, pur şi simplu, rezultatul fanatismului. Asemenea poziţii ignoră că fundamentalismul, extremismul şi terorismul sunt înscrise în inima mesajului teologic al islamului, al cărui scop ultim este instaurarea prin forţă a califatului mondial. Pe parcursul mai multor numere, vom prezenta o radiografie a islamului care demonstrează că violenţa teroriştilor este hrănită de învăţăturile Coranului.

Imediat după ce s-a aflat că atentatele de la Londra au fost opera a patru cetăţeni britanici de origine pakistaneză, ministrul de interne, Charles Clarke, s-a declarat şocat de rezultatele anchetei Scotland Yard. Înaltul oficial trebuie să fi ştiut însă că misiunea kamikaze a militanţilor islamici s-a născut pe terenul fertil al propagandei fundamentaliste musulmane desfăşurată pe teritoriul britanic. Cu doar câteva luni înainte de atacurile din 7 iulie, într-o predică rostită în cartierul londonez East Eand, clericul Omar Bakri justifica politic şi teologic în faţa unui grup de tineri musulmani lansarea unor lovituri kamikaze împotriva Marii Britanii: “Atacatorii sinucigaşi au asigurat un loc în paradis. Astfel de operaţiuni sunt de auto-sacrificiu. Un exemplu ar fi prăbuşirea unui avion peste 10 Downing Street (reşedinţa premierului britanic, n.n.). Trebuie să luptaţi pentru calea lui Allah, de dragul lui Allah, să ucideţi primii şi să fiţi ucişi…Britanicii spun că suntem terorişti. Ei sunt, de asemenea, terorişti în Irak. Terorismul este legea secolului 21. Este legitim… Noi nu facem nici o deosebire între civili şi non-civili, între inocenţi şi vinovaţi, ci doar între musulmani şi necredincioşi. Viaţa unui necredincios nu are nici o valoare, nici o sfinţenie.”

Discursuri explozive

În ultimii ani, predici la fel de incendiare şi apeluri la jihad au fost rostite şi de alţi lideri islamişti, precum Imram Waheed, reprezentantul londonez al Hizb ut-Tahrir, grupare al cărei ţel este stabilirea unui califat mondial; şeicul Omar Mahmoud Othman abu Omar, alias Abu Qatada, care a chemat în mod deschis la distrugerea Statelor Unite şi a aliaţilor săi arabi; Abu Hamza al-Masri, imamul moscheii din Finsbury Park, împotriva căruia au fost formulate 16 acuzaţii, printre care incitare la uciderea non-musulmanilor. Clericul Abu Hamza a devenit celebru după ce a afirmat că explozia navetei spaţiale americane Columbia, în februarie 2003, a fost pedeapsa lui Allah pentru că la bordul aparatului se aflau astronauţi creştini, evrei şi hinduşi. Apogeul instigărilor a fost atins atunci când Anjem Choudary, purtătorul de cuvânt al grupului Al-Muhajiroun, a avertizat că ” nici eu, nici serviciile britanice, nici guvernul nu pot face nimic pentru a stopa un atac în această ţară. MI5 sau MI6 nu pot face nimic pentru a opri al-Qaeda să bombardeze Londra.”

Asasini din convingere

Din păcate, această retorică intolerantă a dat roade funeste nu numai în Marea Britanie. După atentatele din 11 martie, 2004, de la Madrid - opera islamiştilor marocani -, a urmat sângerosul asasinat de la Amsterdam, căruia i-a căzut victimă cunoscutul regizor olandez Theo van Gogh, un critic constant al islamului. Comportamentul manifestat în faţa tribunalului de ucigaşul lui Van Gogh este semnificativ pentru mentalitatea extremiştilor musulmani. La audierile finale de săptămâna trecută, marocanul Mohammed Bouyeri, de 27 de ani, a declarat că îşi asumă întreaga responsabilitate pentru acţiunile sale, adăugând că a acţionat în numele religiei musulmane. După cum se ştie, la 2 septembrie, 2004, Bouyeri l-a împuşcat cu 15 gloanţe pe regizorul olandez, după care i-a tăiat gâtul şi a lipit de trupul victimei o scrisoare care includea mai multe citate din Coran. Sub privirile înmărmurite ale mamei lui van Gogh, Bouyeri a spus:”dacă aş fi eliberat într-o zi, aş proceda exact la fel. Trebuie să recunosc că nu vă compătimesc, că nu vă simt durerea…pentru că sunteţi o necredincioasă. Am acţionat din convingere, nu pentru că vă uram fiul”.

Cruciadă mondială

Potrivit unui oficial francez implicat în lupta anti-teroristă, la această oră nici o ţară europeană nu mai este ferită de pericolul reprezentat de extremiştii musulmani:” Nimic nu te poate proteja de astfel de oameni. Pentru ei toţi suntem cruciaţi, şi există o lume infinită de ameninţări.” De altfel, gruparea care a revendicat atentatele de la Londra a avertizat că următoarele ţări vizate de militanţii islamici sunt Danemarca şi Italia, dar şi “toate guvernele cruciate” care nu îşi vor retrage trupele din Irak şi Afganistan”.
Imediat după atentatele de la Londra, Italia a primit multiple ameninţări. Astfel, imamul senegalez Mamour Fall, un apropiat al lui Osama ben Laden şi care a fost deportat de guvernul de la Roma în 2003, a declarat că militanţii musulmani vor lovi teritoriul italian în cel mult şase luni, cu arme neconvenţionale. Mamour Fall a ţinut să precizeze că “este inutil ca forţele de ordine să supravegheze potenţialii atacatori din Italia…ei vor veni din Balcani, din Germania sau Franţa”.

Casa islamului şi Casa Războiului

Retorica imamului senegalez Mamour Fall este împărtăşită de un număr tot mai mare de clerici musulmani, care şi-au propus să pună în practică ceea ce ei consideră a fi una din cele mai mari obligaţii uitate ale islamului – faptul că Allah le ordonă credincioşilor să urască toate celelalte religii, moduri de viaţă, crezuri, doctrine sau credinţe care contrazic islamul. Conform acestor clerici, nimeni nu poate fi musulman dacă nu este împotriva “ kufr “(necredinţa), bid'ah (inovaţii în religie), “shirk” (politeism) şi nifaaq (ipocrizie).
Imami ca Omar Bakri, Abu Hamza sau Mamour Fall le reamintesc constant credincioşilor musulmani că, de la începuturile sale, islamul a fost ataşat ideii de Jihad, de război sfânt. Prin urmare,
datoria musulmanilor este de a-i subjuga sau distruge pe infideli – termen prin care Coranul îi desemnează pe toţi necredincioşii. Din punctul de vedere al teologiei islamice, lumea este împărţită în două regiuni: Dar al-islam(Casa islamului) – regiunea controlată de adepţii islamului, şi Dar al-Harb (Casa Războiului) – regiunile populate de necredincioşi. Coranul le porunceşte musulmanilor să lupte împotriva non-musulmanilor până la exterminarea tuturor celorlalte religii şi impunerea islamului ca fiind singura religie a lumii ( Suras 2:193 şi 8:39). Astfel, în Hadith 4:196, Mahomed spune: “Am dat ordin ca lupta să continue până ce oamenii vor spune: nimeni nu are dreptul să fie adorat, decât Allah”.

(Va urma)

Ioan BUTIURCA

Islamul, dincolo de măşti (I)

0 comentarii
Etichete: azatollah, extremisti, extremişti, imam, islam, Londonistan, Tottenham

Secolul XXI va fi islamic sau nu va fi deloc?

0 comentarii
Etichete: islam, islamic, terorişti

Sursa: Ziarul de Mureş

Toţi non-musulmanii sunt criminali răzvrătiţi împotriva lui Allah * Este permis să decapitezi ostatici în zone de război * Drapelul islamic va flutura deasupra Downing Street şi Casei Albe* Jihadul nu poate avea sfârşit până la instaurarea Califatului global

Oricât ar părea de incredibil, afirmaţiile respective nu au fost făcute la Mecca sau la Teheran, ci la Londra, in inima democraţiei occidentale. Autorul lor este şeicul Omar Bakri Muhammad, liderul Al-Muhajiroun, una dintre cele mai controversate grupări islamice din Marea Britanie.
Omar este un exponent reprezentativ al ramurii radicale a islamului, tot mai influentă în lumea musulmană. Pentru cei care cred că activităţile teroriste islamice sunt opera unor grupuri restrânse de fanatici, interviul acordat de şeic revistei “Christianity Today” este de natură să facă lumină în privinţa adevăratelor scopuri ale islamului.

1. De ce susţineţi că ura faţă de Statele Unite a condus la atacurile din 11 septembrie?
islamul este revelaţia finală, prin urmare cei care cred în el se supun lui Allah, singurul demn de ascultare în fiecare aspect al vieţii. Pentru a înţelege 11 septembrie, trebuie să ne întoarcem la Tawhid— adorarea exclusivă a lui Dumnezeu în fiecare domeniu: religios, politic, social, etc. Fiecare acţiune a omului trebuie să se raporteze la acest lucru. Fără îndoială că 11 septembrie a fost un moment neplăcut pentru victime sau pentru rudele lor, dar cei care au comis atacurile au acţionat urmând un decret divin predestinat (deşi trebuie amintit faptul că Dumnezeu îi dă omului voinţă liberă).
“Magnificii 19” sau “teroriştii” sunt personal răspunzători de acţiunile lor. Dacă acestea au fost bazate pe poruncile lui Dumnezeu, vor fi răsplătiţi; dacă au fost împotriva poruncilor Lui, vor fi pedepsiţi. Acţiunea celor 19 are legătură cu un text divin, Surah AL-Baqara 2:190: "Luptă pe calea lui Allah împotriva celor care luptă împotriva ta…”. Musulmanii cred că ne-musulmanii sunt kaffir (cei care nu cred în islam). Termenul nu reprezintă o insultă; este o descriere. Dumnezeul în care credem noi nu a venit din pântecele unei mame. Statele Unite sunt un stat kaffir— iar kaffir îi include şi pe acei musulmani americani care se aliază cu ne-musulmanii, de exemplu cei din armata americană, în Irak, şi din acest motiv devin ţinte legitime ale jihadului. Terorismul poate fi ori pozitiv, ori negativ, după cum este pro sau contra lui Dumnezeu. Terorismul american din Irak este împotriva lui Dumnezeu. Alegătorii americani împărtăşesc o responsabilitate comună cu guvernul pe care l-au votat, la fel ca şi alegătorii ruşi în privinţa acţiunilor guvernului lor în Cecenia. Complicitatea la faptele conducătorilor îi transformă pe cetăţeni în ţinte legitime.
Americanii sunt urâţi pentru că sunt agresorii musulmanilor în Afganistan, Liban, Somalia, Irak, Palestina, sau pentru că sprijină regimurile-marionetă musulmane din Arabia Saudită, Egipt, ţările din Golf. După cel de-al doilea război mondial, America a declarat în mod efectiv război musulmanilor şi islamului – au înlocuit imperiile britanic şi francez, i-au controlat pe conducătorii-marionetă ex-britanici, dar mai ales au acordat ajutor militar, financiar şi diplomatic israelienilor. De asemenea, America utilizează dreptul de veto de la ONU împotriva musulmanilor şi a instalat baze militate de-a lungul lumii islamice, fapt ce reprezintă, în sine, un act de agresiune.
2. Credeţi că evenimentele din 11 septembrie au fost în vreun fel justificate din punct de vedere islamic?
Vorbind la modul obiectiv, în calitate de învăţat musulman, şi fără să instig la astfel de acte, afirm că jihadul poate fi purtat în afara câmpului de bătălie. Războiul sfânt nu este restricţionat de timp, loc, eveniment, oameni, alimente, apă (amândouă pot fi otrăvite în mod legitim în Jihad), sau îmbrăcăminte. Nu este nevoie să porţi o uniformă. Orice armă este admisă în jihad. Până şi animalele pot fi utilizate ca “atacatori sinucigaşi”! Jihadul nu este limitat de ţintă - chiar şi musulmanii sau copiii, dacă sunt folosiţi de inamic drept scuturi umane, pot fi ucişi. Un singur lucru poate împiedica Jihadul – un acord de securitate.
Femeile ne-combatante, copiii, bătrânii, clericii, nebunii, handicapaţii nu sunt vizaţi. În cazul în care sunt omorâţi accidental, copii ne-musulmanilor merg în Paradis. Cu toate acestea, dacă astfel de persoane mor în timpul unui tir încrucişat, ele devin pierderi colaterale.
Evenimentele din 11 septembrie au fost justificate pentru că America nu avea o înţelegere de securitate cu musulmanii, deşi musulmanii din Statele Unite sunt sub regimul unui astfel de acord, chiar dacă ei nu acţionează militar împotriva Americii. Numai clericii experţi în fiqh (jurisprudenţa islamică) ar fi putut plănui evenimentul, pentru că cei 19 au folosit nume de împrumut non-musulmane pentru a intra în SUA ( fapt ce le-a permis să acţioneze legal în Jihad).
Când am auzit de atentat, m-am rugat lui Dumnezeu ca nici un musulman din America să nu fi luat parte la atac, pentru că este haram (“interzis în islam”). După ce al-Qaeda a admis responsabilitatea pentru atentat, a fost evident că experţi ulema (clerici islamici) au fost în spatele atacului. Astfel, Al-Qaeda a reînviat cultura terorismului islamic după 200 de ani.
3. Ce ne puteţi spune despre luarea de ostatici şi masacrul de la Beslan, Rusia, în septembrie 2004?
Aşa cum am mai afirmat, în Jihad nu există restricţii asupra locului (un atac poate avea loc chiar şi la Mecca) – deci şcolile reprezintă ţinte legitime ale Jihadului. Depinde de mujahedinii locali, de cei care intră în luptă, să decidă cea mai bună strategie. Omorârea femeilor şi copiilor n-a fost şi nu va fi niciodată parte a Jihadului în islam, fie că este vorba de femei şi copii musulmani sau non-musulmani. Aşadar, dacă mujahedinii ceceni au ucis femei şi copii la Beslani, aş condamna acest lucru. Copiii non-musulmanilor, care mor în circumstanţe precum cele de la Beslan, merg în Paradis.

4. Aţi caracteriza jihadul al-Qaeda ca fiind anti-creştin, tot atât cât este anti-aemerican?
Al-Qaeda îşi are originea în secta Ahl-us Sunnah wa Jamaah— cunoscută de asemenea ca Salafis sau Al-Huruba “Străinii”, sau "Poporul lui Tawhid" – ramura Wahhabi a islamului, fapt care explică de ce Zarqawi foloseşte acest termen în Irak. Jihadul nu este în mod specific anti-american. În termenii jurisprudenţei islamice, doar musulmanii sunt nevinovaţi; ne-musulmanii nu sunt. Toţi ne-musulmanii sunt criminali răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu. Musulmanii care se implică în întruniri ecumenice sunt apostaţi. Dumnezeu face deosebire între oameni pe baza credinţei. Jihadul nu este în mod special anti-creştin – este anti-kaffir.
5. Bin Laden susţine că Jihadul este defensiv. Puteţi explica acest lucru?
Salafis nu folosesc acest termen, dar jihadul defensiv este răspunsul musulmanilor atunci când sunt atacaţi. Jihadul ofensiv intervine în cazul în care islamul este introdus pe cale militară de un stat islamic cuceritor, sau când musulmanii sunt arestaţi pentru credinţa lor. 11 septembrie n-a fost o încercare de a cuceri America, ci mai degrabă un act de răzbunare. Scopul atacului a fost să-i forţeze pe americani să plece din lume musulmană, prin pricinuirea aceleiaşi suferinţe pe care SUA a cauzat-o musulmanilor.
6. Care este poziţia legii islamice? Este halal (permis de legea shari'ah) să decapitezi ostatici occidentali în Irak?
Este halal să decapitezi criminali musulmai! Este halal să ucizi ostatici în zone de război. În privinţa a ceea ce se poate face pentru a asigura eliberarea lor, fie ei, fie familiile lor trebuie să îmbrăţişeze islamul. Sau, pe baza principiului din jurisprudenţa islamică, care se referă la beneficiile adse islamului şi Ummah ( comunitatea musulmană mondială), rudele ostaticilor ar putea condamna în mod permanent Cruciadele, Acordul Sykes-Picot din 1916 care a divizat Orientul Mijlociu între francezi şi englezi, Declaraţia Balfour din 1917 care a înmânat Palestina sioniştilor, Rezoluţia 181 a ONU care stabileşte existenţa entităţii sioniste, precum şi situaţiile de la Guantanamo Bay, Umm Qasr, Bagran şi închisoarea Abu Ghraib. Mujahedinii ar putea cântări apoi avantajele pe care le-ar oferi eliberarea ostaticilor în comparaţie cu omorârea lor. Ceea ce s-a întâmplat în Spania vine în sprijinul acestei realităţi: când guvernul de la Madrid a anunţat retragerea trupelo din Irak, mujahedinii au răspuns pozitiv. Musulmanii au apreciat marşurile anti-război din Occident, Ben Ladem i-a chemat pe locuitorii Europei să condamne guvernele lor.
7. Pe ce bază ar putea America să ajungă la pace? Puteţi explica în ce constă Tratatul Hudaibiyya Treaty şi implicaţiile sale? Poate fi reînnoit?
Ceea ce a afirmat Raportul Comisiei 11 septembrie este fals – nu este necesar pentru americani să se convertească la islam ca să aibă pace. Musulmanii luptă împotriva americanilor pentru că aceştia sunt agresori; luptăm împotriva guvernelor musulmane apostate pentru ca acestea sunt duşmani ai legii islamice.
Pacea poate veni dacă America îşi retrage forţele din lumea musulmană, încetează exploatarea petrolului musulman, stabileşte relaţii decente cu musulmanii şi încetează sprijinirea agresorilor sionişti şi a guvernelor marionetă musulmane. Cu alte cuvinte, “Jos mâinile pe pe pământurile musulmane!”. Musulmanii nu au atacat Statele Unite - opusul este adevărat. 11 septembrie a fost un act de răzbunare. Aşa cum a spus ben Laden, pacea va veni când Statele Unite se vor retrage din lumea musulmană.
Tratatul Hudaibiyya Treaty a fost un armistiţiu de 10 ani încheiat între musulmanii din Medina şi păgânii din Mecca, şi reprezintă o bază pentru zilele noastre. Se poate reînnoi. Stabileşte un acord de securitate. Cu toate acestea, nu poate fi încheiat cu ocupanţii – deci nu poate fi negociat cu sioniştii sau cu susţinătorii lor.
8. Puteţi explica conceptele pe care ben Laden le foloseşte în declaraţiile sale referitoare la atentatele din 11 septembrie şi alte evenimente: “Casa Războiului” versus “Casa Credinţei” şi, în altă sferă, “Casa Armistiţiului” sau “Pactului”? Este aceasta din urmă o temelie pentru încetarea ostilităţilor? Poate Jihadul să ia sfârşit vreodată?
Conceptul Dar al-Harb, care este câteodată tradus în mod greşit drept “Casa Războiului”, face referire la domeniul războaielor împotriva lui Dumnezeu sau a musulmanilor. Teritoriile non-islamice sunt fie în război cu musulmanii, fie sub incidenţa Pactului. În ziua de astăzi, întreaga lume cade sub incidenţa Dar al-Harb, pentru că se situează în sfera non-shari’ah, în afara incidenţei legii islamice. Scopul Khilafah (Califatul mondial— statul islamic ideal, care nu există în prezent) este cucerirea lumii, fie pe cale militară, fie intelectuală prin convertirea omenirii la islam. Nu poate exista un sfârşit al Jihadului - un hadith ( sentinţă a profetului Mahomed) afirmă acest lucru.
9. Cum va funcţiona un Califat?
Sub Khilafah, autoritatea este centralizată, nu şi administraţia. Califul desemnează miniştrii, judecătorii, guvernatorii, comandanţii militari, etc. Din punct de vedere constituţional, chiar dacă analogiile sunt imperfecte, Khilafah este mai aproape de sistemul prezidenţial american decât de sistemul parlamentar britanic. Diferenţa fundamentală este că un Califat funcţionează sub un mandat divin. Nu pot exista judecători non-musulmani. Practic, Coranul şi sentinţele lui Mahomed, cuprinse în Hadith, reprezintă Constituţia. Shari’ah este legea. Califul este ales de musulmani, fie că este vorba de alegeri populare sau de o selecţie făcută de Majlis as-Shura – Adunarea Consultativă. Non-musulmanii pot intra în Majlis pentru a-şi reprezenta propria comunitate.
10. Care vor fi drepturile creştinilor într-un Califat restaurat?
Ca şi cetăţeni, în domeniile bunăstării şi securităţii, educaţiei, etc., vor fi egali cu musulmanii. Creştinii vor fi scutiţi de serviciul militar, dar pot fi voluntari. Nu va fi permisă nici o şcoală particulară, iar programul de învăţământ va fi fundamentat pe islam. Nu va admisă construirea de noi biserici, dar va fi permisă existenţa celor vechi. Toţi oficialii statului va trebui să fie musulmani. Musulmanii nu vor avea însă dreptul să-i convertească pe creştini sub ameninţarea pedepsei cu moartea.
11. Aţi vorbit despre steagul islamic fluturând deasupra Downing Street, şi am văzut un hadith pe site-ul d-voastră de internet în care susţineţi că sfârşitul lumii nu va veni până când Casa Albă nu va fi capturată. Cum preconizaţi să atingeţi aceste obiective?
"Ultima oră nu va veni până ce musulmanii nu vor cuceri Casa Albă”, este un hadith al lui Tabarani, un mare învăţat musulman. Cum se va întâmpla acest lucru? Khilafah este necesară pentru jihadul ofensiv, deşi Califatul se poate insatura şi dacă musulmanii vor reuşi să îi elibereze pe musulmanii captivi. Vorbind la modul realist, aceste obiective (instaurarea Califatului în Marea Britanie şi Statele Unite) se vor realiza, probabil, prin activitatea misionarilor islamici.
Ioan BUTIURCĂ

O stafie bântuie Europa - islamul

0 comentarii
Etichete: islam

Sursa: Ziarul de Mureş

"Suntem în război cu fascismul musulman!". Aceasta este starea de spirit care domneşte în opinia publică olandeză, aflată încă sub şocul dramaticelor evenimente care au însoţit omorârea regizorului Theo Van Gogh. Cineastul a fost ucis în centrul capitalei Amsterdam, pe 2 noiembrie, în timp ce se îndrepta spre studio, pentru a finaliza editarea unui film despre politicianul populist Pim Fortuyn, asasinat în urmă cu doi ani. Pe corpul regizorului, care avea gâtul tăiat, poliţiştii au găsit o scrisoare de ameninţare la adresa mai multor politicieni olandezi, printre care figura şi deputata Ayaan Hirsi Ali, cunoscută pentru opoziţia sa faţă de radicalismul islamic. La scurt timp, forţele de ordine l-au identificat pe asasin - Mohammed Bouyeri, un olandez de 26 de ani, de origine marocană - şi au arestat mai mulţi membri ai unei reţele islamice. În timpul interogatoriului, tânărul şi-a motivat gestul prin faptul că, activitatea lui Theo Van Gogh era blasfemiatoare la adresa islamului. Cu numai câteva luni în urmă, la televiziunea naţională fusese difuzat ultimul film ar regizorului - "Submission" (Supunere), având ca subiect abuzurile la care sunt expuse femeile musulmane în cadrul căsătoriei, în numele obedienţei faţă de preceptele lui Mahomed. Pentru a avea un impact cât mai mare, filmul conţine o serie de scene extrem de plastice: de exemplu, textele din Coran care propovăduiesc violenţa în familie sunt proiectate pe trupul gol al unei femei. Scenariul a fost scris de Ayaan Hirsi Ali, o deputată olandeză de origine somaleză, de 34 de ani, care a fugit din ţara sa după ce a refuzat o căsătorie impusă de părinţii ei. Datorită poziţiei sale tranşante faţă de islamismul radical, Ayaan Hirsi a avut o ascensiune politică spectaculoasă. Iniţial, ea a făcut parte din Partidul Laburist, dar a demisionat din această formaţiune, pe care a acuzat-o că este prea "moale" faţă de extremişti, şi s-a înscris în Partidul Conservator. După difuzarea filmului, atât Ayaan Hirsi, cât şi Theo Van Gogh au primit ameninţări cu moartea, fiind acuzaţi că îi "terorizează pe musulmani şi islamişti".
Dinte pentru dinte
Punerea în practică a ameninţărilor islamiştilor a deschis cutia Pandorei. Olanda, recunoscută pentru tradiţiile ei liberale şi tolerante, a devenit peste noapte scena unor violenţe în lanţ. Zeci de moschei şi şcoli musulmane de pe cuprinsul ţării au fost atacate şi incendiate, după ce adjunctul primului-ministru, Gerrit Zalm, a declarat război împotriva fundamentalismului islamic, Forţele de ordine au declanşat operaţiuni anti-teroriste de anvergură, iar moscheile au fost puse sub supraveghere. Revărsarea de furie a olandezilor a fost atât de mare, încât un site internet dedicat exprimării condoleanţelor pentru moartea lui Van Gogh a fost închis în urma unei avalanşe de mesaje rasiste. În replică, musulmanii au încercat să incendieze mai multe biserici. La agravarea tensiunilor a contribuit mesajul unei grupări islamiste, care a ameninţat guvernul şi poporul olandez că "vor plăti scump represaliile asupra musulmanilor." Într-un comunicat publicat pe un site internet, "Brigada martirului Omar Al-Moktar, departamentul pentru informaţii din Europa", a mai cerut autorităţilor "să oprească programele canalelor de televiziune olandeze ostile musulmanilor, pe care le finanţează pentru a distruge reputaţia musulmanilor şi a-i prezenta drept terorişti".
Şcoala Jihadului
Analiştii politici sunt de părere că evenimentele din ultimul timp au două cauze: radicalizarea lumii musulmane după atentatele din 11 septembrie şi erodarea îndelungatei tradiţii olandeze de moderaţie şi toleranţă rasială şi religioasă. Ancheta poliţiei a relevat faptul că asasinul lui Theo Van Gogh a început să se implice în mişcarea islamică radicală la vârsta de 18 ani. Tânărul Mohammed Bouyeri frecventa moscheea El Tawheed, considerată epicentrul extremismului islamic din Amsterdam. De altfel, la slujbele ţinute în această moschee au participat şi o parte din complotiştii atentatelor din 11 septembrie, inclusiv conducătorul teroriştilor, Mohammed Atta. Moscheea a mai fost asociată cu fundaţia de caritate saudită, Al Haramain, pe care oficialii americani şi saudiţi o acuză că sprijină terorismul islamic. Mai mult, cercetările au dezvăluit că Mohammed Bouyeri intrase în contact cu un nucleu dur de activişti islamici, aflaţi sub supravegherea serviciilor de informaţii olandeze.
Cazul lui Mohammed este reprezentativ pentru falia care s-a căscat între populaţia autohtonă şi comunitatea musulmană din Olanda, care numără 900.000 de membri, dintre care 300.000 de origine marocană.
Lumi paralele
Experţii susţin că rădăcina problemei nu este una economică, ci culturală. Ei cred că proiectul construirii unei societăţi multiculturale a dat greş, din cauză că imigranţii musulmani sunt refractari la valorile liberale olandeze. În mod paradoxal, la izolarea musulmanilor de restul comunităţii a contribuit sistemul de asistenţă socială foarte generos, care le-a oferit imigranţilor arabi o autonomie financiară totală. În marea majoritate a cazurilor, copiii olandezilor de origine marocană vorbesc acasă doar în berberă sau arabă, astfel că atunci când ajung la şcoală pornesc în viaţă cu un handicap important. Cum valorile culturale şi normele sociale promovate de islam sunt net diferite de liberalismul olandez, mulţi tineri se îndreaptă spre radicalismul islamic. La rândul lor, imigranţii arabi sosiţi în anii '60 şi '70 acuză o lipsă de cunoaştere şi de respect faţă de normele sociale şi culturale islamice şi se plâng că scopul guvernului este asimilarea totală. În plus, ei se simt ofensaţi de faptul că oficialităţile îi etichetează dept "străini", deşi s-au născut şi au fost educaţi în Olanda. Toate aceste tensiuni fuseseră remarcate de Theo Van Gogh, care nu a ezitat să-l compare pe primarul evreu al oraşului Amsterdam cu un colaboraţionist al naziştilor, pentru că a adoptat o atitudine "moale" faţă de islam după atentatele din 11 septembrie. Părerile regizorului erau împărtăşite de majoritatea olandezilor, aşa cum a reieşit, de altfel, şi din declaraţiile participanţilor la funeraliile cineastului: "Am aşteptat prea mult înainte de a spune adevărul despre imigranţii musulmani. Nimeni nu a vrut să se confrunte cu această problemă. Theo spunea exact ceea ce gândeau oamenii",
Integrare
sau dezintegrare
Cuvântul de ordine este acum integrarea. Tot mai multe figuri publice cer grupărilor musulmane să accepte valorile liberale ale societăţii în care trăiesc şi cheamă guvernul să ia măsuri ferme în cazul în care musulmanii refuză să facă acest lucru de bunăvoie. Coaliţia de centru-dreapta de la putere a promis deja că va deporta peste 25 000 de imigranţi ilegali din Olanda şi că va introduce obligativitatea studierii limbii olandeze în şcoli. De asemenea, liderii religioşi ai comunităţilor musulmane vor trebui să urmeze lecţii despre cultura olandeză. Ministerul Justiţiei a declarat că va deposeda de cetăţenia olandeză orice imigrant care va fi condamnat pentru delicte teroriste, iar ministrul imigrării a anunţat limitarea fluxului de imigranţi, mai ales a celor sosiţi pe calea căsătoriilor aranjate. În plus, noii veniţi vor fi obligaţi să înveţe limba olandeză. Toate aceste măsuri l-au determinat pe Mohammed el-Assiati, preşedintele Asociaţiei Olandezilor Marocani, să declare că visul olandez al toleranţei şi moderaţiei s-a sfărâmat: "Asasinatul nu putea să vină într-un moment mai prost. Acum bate un vânt diferit. Există mult mai puţină înţelegere." De aceeaşi părere este şi Gils van de Westelaken, partenerul de afaceri şi prietenul lui Theo van Gogh, care susţine că Olanda şi-a pierdut busola:" Aici, în numele toleranţei. o mulţime de chestiuni dificile nu au fost discutate niciodată. Moartea lui Theo este un "accident" care aştepta să se întâmple. Dacă va apărea un lider de dreapta cu carismă, nu se ştie în ce direcţie o vom lua. Avem o tradiţie tolerantă de 400 de ani, dar deşi suntem mândri de această imagine, ea nu reflectă în întregime realitatea."
Taifunul musulman
Undele de şoc ale cutremurului de pe scena politică olandeză au fost resimţite în toate capitalele Europei Occidentale, mai ales că asasinarea lui Theo Van Gogh a avut loc la nici opt luni de la atentatele din Madrid, opera extremiştilor islamici marocani. Ministrul olandez al imigrării, Rita Verdonk, a avertizat ţările din din Uniunea Europeană că sunt expuse unui pericol major, din cauza radicalizării crescânde a tinerilor musulmani. Problema este agravată de faptul că, la această oră, comunităţile musulmane au cea mai mare rată de expansiune în vestul Europei, iar islamul este religia cu cea mai mare răspândire în Occident. Spre exemplu, în Franţa, musulmanii formează zece la sută din populaţie, iar islamul este a doua religie ca mărime după catolicism. 70 la sută dintre imigranţii arabi provin din Algeria, Maroc şi Tunisia, ţări în care radicalismul islamic este tot mai pronunţat. Nu întâmplător, fundamentaliştii marocani şi tunisieni au fost cei care au organizat şi executat atentatul din 11 martie 2004 din capitala Spaniei, soldat cu 191 de morţi şi peste 1400 de răniţi. La vremea respectivă, atacul a fost revendicat de Brigăzile lui Abu Hafs Al Masri, o organizaţie marocană, care a declarat că Spania a fost pedepsită pentru că s-a aliat cu Statele Unite şi Marea Britanie în lansarea unei cruciade împotriva islamului. Legăturile dintre mişcările extremiste musulmane din Europa de Vest au ieşit în evidenţă şi în cazul uciderii lui Theo Van Gogh. O parte din cei şase militanţi reţinuţi de poliţia olandeză după asasinat aveau relaţii strânse cu grupările teroriste islamice din Spania şi Maroc.
În aceste condiţii, avertismentul lansat de ministrul olandez s-ar putea dovedi tardiv. Sutele de militanţi musulmani arestaţi în ultimele luni de către forţele de ordine din Vest reprezintă doar vârful aisbergului fundamentalist islamic care, la numai trei ani de la atentatele care au ţintit Statele Unite ale Americii, se pregăteşte să lovească capitalele Europei Occidentale.

Statutul femeii în islam este consemnat în o mulţime de locuri din Coran şi Hadith (comentarii ale faptelor şi sentinţelor profetului Mahomed). Enumerăm doar câteva:
1. "Profetul a spus odată unei femei: Ai grijă cum te porţi cu soţul tău, pentru că el este cheia spre Paradisul sau Iadul tău." (Suyuti, comentariu la Coran 4:34 şi Kanz- el-'Ummal, Vol. 22, Hadith nr. 868)
2. "O, mesager al lui Allah! Ce drepturi are nevasta asupra bărbatului ei? El a răspuns: Să-i dea de mâncare după ce a mâncat, să o îmbrace după ce s-a îmbrăcat, să nu o pălmuiască peste faţă şi să nu o înjure decât în casa sa". (Sunan Ibn Magah, Kitab al-Nikah, Hadith Nr. 1850.)
3. "Femeile cinstite sunt deci ascultătoare, iar pe cele de care te temi că ar putea fi nesupuse mustră-le. pedepseşte-le să stea în pat şi bate-le."
Coran, 4:34.
4. Memorează trei lucruri de la mine, pe care le-am memorat de la profet, care a spus: "Bărbatul nu trebuie întrebat de ce şi-a bătut soţia". (Ibn Kathir, Abu Dawood, al-Nisa'I şI Ibn Magah. Comentarii la Coran 4:34)

Resurse islamice

Atentat criminal la Moscova

Un tribunal islamic interzice discutiile pe Twitter si Facebook

Cornul islamic al Africii

Extremele islamului

Apocalipsa islamică

Islamul - religia Jihadului (IV)

Islamul - religia Jihadului (III)

Islamul - religia Jihadului (II)

Islamul, dincolo de măşti (II)

Islamul, dincolo de măşti (I)

Secolul XXI va fi islamic sau nu va fi deloc?

O stafie bântuie Europa - islamul

Arhiva blog

Blogroll

Persoane interesate

Resurse islamice

Euro Islam

About this blog

Lista mea de bloguri

Lista linkuri

Site Sponsors

Followers

StatCounter